Yaya făcut campioni!** După 44 de ani, așteptarea lui City e aproape de sfârșit!

Yaya făcut campioni!** După 44 de ani, așteptarea lui City e aproape de sfârșit!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După 44 de ani, așteptarea lui City e aproape de sfârșit! Investițiile șeicului Mansour bin Zayed și-au atins scopul, iar echipa lui Mancini este la doar 90 de minute de titlu în Anglia. City a câștigat ieri cu Newcastle (scor 2-0, „dublă” Yaya Toure, foto), în etapa a 37-a din Premier League, și rămâne la egalitate de puncte cu United (86). Cu o etapă înainte de final, „cetățenii” stau mai bine la golaveraj, următorul criteriu de departajare.

După investiții de peste un miliard de euro în ultimii patru ani, „cetățenii” sunt la un singur pas de titlu. Cele opt puncte care au despărțit-o pe City de Manchester United în urmă cu șase etape au fost recuperate, iar Mancini, aflat la al treilea sezon la City, poate să câștige cel de-al doilea trofeu cu echipa din Manchester, după Cupa Angliei din 2011.

I-a salvat Toure!

„Cetățenii” se simt mai bine pe stadionul lui Newcastle decât pe propriul teren! Suporterii lui City nu au uitat că ultimul titlu din istoria echipei a fost câștigat pe St. James’ Park, acum 44 de ani, și i-au implorat pe favoriți să decidă din nou campionatul la Newcastle. Dar meciul de ieri nu a fost deloc unul ușor. City a dominat, însă ocaziile au întârziat să apară. A fost nevoie de ivorianul Yaya Toure, care a reușit prima „dublă” din carieră (70 și 89) pentru ca City să câștige cele trei puncte. „Am venit de la Barcelona pentru a câștiga trofee cu Manchester City. Lupta nu s-a terminat, dar suntem într-o poziție excelentă”, a spus Toure la câteva minute după meci. Cu o etapă înainte de finalul sezonului, City este la egalitate de puncte cu United și păstrează un avantaj fragil, de opt goluri în fața lui United.

Se bucură și Pantilimon?

Chiar dacă City va ieși campioană, Costel Pantilimon ar putea rămâne fără medalie. Conform regulamentului din Premier League, un jucător trebuie să evolueze în cel puțin zece meciuri pentru a fi declarat campion. În acest an, Pantilimon nu a jucat nici măcar un minut în Premier League, Joe Hart fiind integralist în cele 37 de meciuri ale lui City. Totuși, oficialii Ligii au făcut excepție de la regulă sezonul trecut, rezerva de portar a lui Manchester United, Anders Lindegaard, primind și el o medalie.
 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Schimbarea care urmează pentru MILIOANE de români. Marcel Ciolacu, anunț astăzi, 27 APRILIE: Se va pune în aplicare
Schimbarea care urmează pentru MILIOANE de români. Marcel Ciolacu, anunț astăzi, 27 APRILIE: Se va pune în aplicare
"Am cheltuit peste 120.000 de euro ca să-mi rotunjesc formele". Cum arată suedeza Natasha după operațiile estetice pe care acum…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele