‘Lippi’ recunoaște în fața jucătorilor:** „Prefer să fiu sclav toată viață și să fiți voi împărați” Ce-i spune lui Gigi atunci când concepe primul ’11’

Tehnicianul Stelei a divulgat un dialog pe care l-a avut cu jucătorii
'Lippi' recunoaște în fața jucătorilor:** "Prefer să fiu sclav toată viață și să fiți voi împărați" Ce-i spune lui Gigi atunci când concepe primul '11'

Tehnicianul Stelei a divulgat un dialog pe care l-a avut cu jucătorii și a precizat că își asumă rolul secundar la gruparea din Ghencea lăsându-i pe fotbaliști să aibă prim-planul. Stoichiță a recunoscut și că se consultă cu patronul atunci când vine vorba despre alcătuirea primului „unsprezece”.

„Probabil că nu sunt cel mai iubit dintre pământeni la Steaua, dar nu are importanță. Eu le-am zis jucătorilor că am fost făcut sclav, am fost făcut în toate felurile, dar prefer să fiu eu sclav toată viața și ei să fie împărați. Atunci îmi va merge și mie bine. Așa le-am spus. Bineînțeles că am făcut primul 11 împreună cu patronul. Gigi are o vorbă când e mulțumit: «Bravo, bă, tată!» . Dacă nu îi place, se uită la mine și zice: «Ia mai gândește-te, că am dat bani pe unii jucători». Îmi convine să dau raportul patronului, așa e normal”, a declarat Mihai Stoichiță la Dolce Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]