„Dodel” ține în umbră noua perlă a Stelei!** Observația după care mijlocașul ar putea fi vândut în vară: „Nu are loc de Tănase”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Chipciu a fost văzut în timpul jocului de la Tg. Jiu cum își certa unii colegi pentru faptul că nu-i pasează. Antrenorul care l-a descoperit pe șeptarul stelist afirmă că ceilalți jucători îl preferă pe Tănase.

Ajuns în această iarnă la Steaua, Alex Chipciu a spart gheața contra Pandurilor cu un gol superb de la aproximativ 25 de metri. Jucătorul a fructificat una dintre puținele acțiuni de pe partea sa, colegii fiind obișnuiți să mute jocul pe stânga, la Cristi Tănase. Jucătorul pe care Becali vrea să scoată 20 de milioane de euro a înscris în weekend profitând de puținele acțiuni pe care le are în timpul unui meci. Contra Pandurilor majoritatea fazelor ofensive l-au avut în centrul atenției pe Cristi Tănase, cel care este văzut ca fiind playmaker-ul echipei. Concret, toate cele cinci cornere ale roș-albaștrilor au fost obținute de pe flancul stâng.

Alex a marcat după ce a ieșit „Dodel”

Pentru cei care au văzut meciul a fost interesant de urmărit cum s-au schimbat acțiunile de atac ale Stelei după ce Tănase a fost înlocuit cu Florin Costea. Olteanul a fost și el invizibil pe teren pentru colegi, dar în schimb, Chipciu a putut astfel să primească mai multe mingi decât înainte. Nu e deloc întâmplător faptul că Alex a marcat la trei minute după ce Tănase a fost schimbat cu Florin Costea. Unul dintre cei care spun că Alex Chipciu este marginalizat la Steaua este chiar primul antrenor al jucătorului.

„E prea izolat, prea lipit de banda dreaptă”

„Alex nu e în apele lui la Steaua. Nu este jucat de coechipieri. Nu prea primește pase. Văd că fiecare e pentru el. Alex e jucător cu multe calități, are șut, poate să-și scoată adversarii din joc prin dribling. Nu și-a etalat atuurile. La Steaua se joacă foarte mult pe partea stânga. Toată lumea îl caută pe Cristi Tănase. Alex este prea izolat, sta prea lipit de banda dreaptă”, a spus Adrian Petrache în EVZ. Acesta și-a apărat fostul elev după gafa de la golul egalizator al Pandurilor, susținând că fundașii centrali poartă o vină mult mai mare: „Alex nu s-a uitat în spate. Dar adversarul a făcut o preluare de cinci metri. Nu e posibil să fie lăsat să-și facă de cap în careu, în zona în care ar fi trebuit să se găsească fundașii centrali. Nu cred că e vina lui Chipciu”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare