Dinu „Vamă” regretă că a mers în 2010 la Rapid:** „A fost o greșeală, trebuia să vin la Astra!” Acum anunță un noul pol de putere în Liga I

Dinu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Mircea Rednic a fost prezentat oficial, joi, într-o conferință de presă, ca noul antrenor al echipei Astra Ploiești, iar Dinu Gheorghe va ocupa funcția de președinte al clubului prahovean.

Antrenorul Mircea Rednic a semnat un contract pe un an și jumătate, cu opțiune de prelungire. El va fi ajutat de secunzii Mihai Teja și Valentin Sinescu și de Silviu Lung, care va fi antrenor cu portarii.

„Dinu Gheorge răspunde de toată activitatea fotbalistică a echipelor clubului și are libertate deplină în luarea deciziilor. Mi-a prezentat un proiect de doi ani și jumătate, foarte bun. Am decis să mergem pe acest proiect și o puteam facem numai cu un antrenor pe măsură. De aceea l-am ales pe Mircea Rednic. Sper ca după acest sezon să ne putem pune și alte obiective decât clasarea pe locurile 8-9. La stadionul de la Giurgiu se lucrează, sperăm ca în septembrie-octombrie 2013 să-l inaugărum și tot atunci să jucăm acolo într-o cupă europeană. Discuția cu Dinu Gheorghe este dinainte de a fi angrenat în negocieri cu Rapid și mi-a luat destul timp ca să-l conving. Mai mult de doi ani. Unul din punctele proiectului pe care mi l-a prezentat Dinu Gheorghe este acela de a ne baza pe jucători români tineri. În ceea ce-l privește pe Mircea Rednic, aștept o trezire a echipei pe care cred că este în stare să o producă. Rednic nu este cel mai scump antrenor adus de mine. Mi-a plăcut că a pus condiții de performanță, nu a pus problema din punct de vedere financiar. Petre Buduru rămâne președintele Comitetului Director, dar va fi degrevat de anumite sarcini. Nu el este vinovat că echipa nu merge”, a declarat finanțatorul Ioan Niculae.

Dinu Gheorghe a spus că a ales Astra Ploiești, deoarece a simțit că aici este locul lui. „În 2010 trebuia să vin la Astra, dar am ales greșit și am mers la Rapid. De ce Astra? Am simțit că aici e locul meu și pot face lucruri care vor fi apreciate. Nu l-am fentat pe Gigi Becali. Prima condiție ca să nu deschidem o negociere serioasă a fost să nu ajung la Palat. A fost o simplă discuție, nimic mai mult. Sper ca în acest sezon să ajungem 2-3 locuri mai sus, iar la anul Astra să se bată pentru un loc într-o cupă europeană. De la vară Astra va fi o altă echipă. Nu sunt cuvinte mari, veți vedea diferența”, a afirmat Dinu Gheorghe.

Antrenorul Mircea Rednic consideră că Astra Ploiești oferă cele mai bune condiții dintre echipele din provincie: „Am ales Astra, pentru că are un patron serios, are condiții foarte bune de pregătire, s-a investit serios în club, iar financiar nu sunt probleme. Sunt oameni cu care am lucrat, mă cunosc și cred în acest proiect. Am posibilitatea în două luni și jumătate să evaluez lotul și să decidem pe cine ne vom baza din sezonul viitor. Cred că în provincie, Astra oferă cele mai bune condiții pentru performanță. Vreau să le dau posibilitatea jucătorilor să-și exprime adevăratele lor calități. Dacă la Urziceni și la Galați s-a putut, de ce nu s-ar putea și la Astra?”.

Astra Ploiești s-a despărțit, în această săptămână, de tehnicianul portughez Antonio Conceicao, căruia i s-au imputat rezultatele nefavorabile din acest început de retur.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…