Dinamo se plânge că e antemergător pentru CFR!** „Câinii”, nemulțumiți că îi „ajută” pe rivali: „Nu e normal”

Redactor:
Nicu Bădescu
Dinamo se plânge că e antemergător pentru CFR!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo și CFR duc o luptă dură la vârful clasamentului, fiind despărțite de doar un punct (44 la 43). Conform țintarului stabilit vara trecută, ardelenii au un mic avantaj în acest duel.

Începând cu etapa a doua și exceptând rundele în care s-a întâlnit ori se va întâlni cu Dinamo, echipa lui Paszkany s-a duelat cu echipa care întâlnise cu o etapă înainte tocmai gruparea alb-roșie. Un avantaj al ardelenilor de care „câinii” devin tot mai conștienți cu fiecare rundă ce trece. „Nu e chiar normal, mai ales că ei pot profita mereu de eventualele suspendări pe care adversarii noștri le primesc după meciurile cu noi”, au punctat dinamoviștii. Iar în primele două etape ale acestei primăveri tocmai despre asta a fost vorba: Radu Zaharia de la Gaz Metan, eliminat la 0-2 cu Dinamo, și Voiculeț (foto) de la Pandurii, care nu va juca sâmbătă la Cluj, tocmai din cauza unui „roșu” primit în remiza cu „câinii” (2-2).

Chiar și așa, nu întotdeauna contează acest aspect, iar dovada e rezultatul de egalitate al Clujului la Mediaș (1-1). În plus, de la începutul acestui campionat, au existat patru echipe care au încurcat atât pe Dinamo, cât și pe CFR: Gaz Metan (2-0 și 1-1 cu CFR, 0-5 și 0-2 cu Dinamo), Vaslui (0-2 cu CFR și 3-1 cu Dinamo), Pandurii (2-0 cu CFR și 0-2 și 2-2 cu Dinamo), Astra (0-1 cu CFR și 0-0 cu Dinamo, ambele la Ploiești).

CFR și Dinamo se vor întâlni din nou în meci direct în etapa a 30-a, la București. În tur, „câinii” s-au impus cu 3-2

Steaua a încurcat și ea ambele echipe: 1-1, la București, cu CFR, respectiv 3-1 cu Dinamo, în „Groapă”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Putin a dat ordin de la Kremlin. Armata rusă e pregătită
Putin a dat ordin de la Kremlin. Armata rusă e pregătită
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×