Stadion NOT FOUND!** Culisele negocierilor dintre MApN și Steaua care îl lasă pe Gigi Becali la mâna lui Dumitru Dragomir

Stadion NOT FOUND!** Culisele negocierilor dintre MApN și Steaua care îl lasă pe Gigi Becali la mâna lui Dumitru Dragomir
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua va semna azi actele cu MApN pentru a reveni de vineri în Ghencea pentru primul antrenament. Astfel că meciul cu Astra de duminică se va putea juca în complexul armatei. Ploieștenii se oferiseră să ajute Steaua în cazul în care nu se înțeleg cu MApN și le propuseseră să joace pe stadionul lor.

Încet dar sigur, Steaua face pași importanți în a obține și pe hârtie un acord cu MApN în privința utilizării complexului din Ghencea. „În mare parte ne-am înțeles, mai sunt doar două chestiuni de discutat, dar mâine (n.r. – azi) la prânz vom încheia, în sfârșit, contractul”, a declarat pentru Prosport unul dintre șefii clubului Steaua. În caz contrar, roș-albaștrii ar risca să piardă meciul la masa verde cu Astra, pentru că au anunțat deja Liga că locul de disputare al partidei de duminică va fi Ghencea. Iar gruparea lui Becali nu mai are șapte zile la dispoziție să schimbe iar stadionul, așa cum prevede Regulamentul. Mutarea pe o altă arenă va fi posibilă numai în caz de forță majoră, dar Becali trebuie să stea la mâna lui Dumitru Dragomir, pentru că doar Comitetul de Urgență al LPF va putea considera dacă există circumstanțele de forță majoră.

Au vizitat terenul și acesta e bun

Oficialii steliști Argăseală și Teia Sponte, adică cei care au negociat, ieri, ore în șir cu o Comisie a Ministerului Apărării, sunt optimiști. Ei spun că doar un cutremur de mare intensitate ar mai putea împiedica echipa să nu joace duminică în Ghencea. Staff-ul tehnic a vizitat, ieri, complexul sportiv al armatei și terenul se prezintă în condiții foarte bune. Dacă azi se semnează actele, atunci vineri jurnaliștii vor avea acces la primul antrenament al Stelei pe stadionul care îi poartă numele.

Chiar dacă roș-albaștrii se confruntă cu problema stadionului, adversarii lor de duminică nu vor să profite. Ba chiar, prin vocea președintelui Petre Buduru, ploieștenii le-au făcut ieri o ofertă steliștilor. Să vină să joace pe arena lor dacă nu au voie în Ghencea!

Am vizitat azi (n.r. – ieri) complexul din Ghencea și totul arată foarte bine. E așa cum l-am lăsat. Ba chiar terenul este foarte bun, poate cel mai bun din țară
Narcis Răducan, director sportiv Steaua

Steaua dacă nu ajunge la un acord să dispute meciurile în Ghencea, atunci să joace pe ogorul patronului din Pipera
Anghel Iordănescu, fost antrenor Steaua

Așa a spus nea Puiu? A fost o glumă nesărată, dar nu pot eu să mă supăr vreodată pe Puiu
Gigi Becali, finanțator Steaua

Dacă steliștii nu au voie în Ghencea, atunci îi invităm să joace la noi pe stadion
Petre Buduru, președinte Astra

Vrea 50 milioane de euro pe Chiricheș și Chipciu

Gigi Becali a surprins ieri din nou. El a declarat la „Fanatik” că pe viitor va obține sume record de transfer de pe urma jucătorilor Chiricheș și Chipciu. „50 milioane de euro o să iau pentru cei doi jucători. Chiricheș e cel mai valoros fundaș central din Europa”, a declarat finanțatorul echipei roș-albastre. Dumitru Dragomir îl admiră și el pe Chiricheș, despre care a spus că „a dat recital ca fundaș dreapta” în meciul cu „U” Cluj. (Daniel VLAD)

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale