REPORTAJ | Înarmați până-n dinți!** Băieții lui Covaliu și-au pregătit zâmbetele pentru JO 2012

Redactor:
Andru Nenciu
REPORTAJ | Înarmați până-n dinți!** Băieții lui Covaliu și-au pregătit zâmbetele pentru JO 2012
  • Publicat:
  • Actualizat:

V-ați imaginat vreodată patru campioni mondiali legați de mâini și de picioare? Sau un cvartet de top al sportului românesc antrenându-și zâmbetul? Ei bine, sabrerii Rareș Dumitrescu, Florin Zalomir, Cosmin Hănceanu și Tiberiu Dolniceanu, proaspăt calificați la JO, au făcut ieri o vizită la Smile Box, salonul de albire dentară ce le-a pregătit surâsul pentru podiumul londonez. Totul sub atenta supraveghere a lui Mihai Covaliu.

La prima vedere pare o secvență a festivalului White Sensation. Indicii? Protagoniștii sunt exponenții unui sport în care tonurile nu stau nici pe eticheta costumului, locul de întâlnire e camuflat de munți de zăpadă, iar acțiunea se centrează pe tema „înălbirea dinților”. Impresie greșită însă. Pentru că muzica house, caracteristică evenimentului e înlocuită doar de scrâșnetul roților de pe asfaltul Bulevardului Decebal, iar sloganul „Dress in white” a fost driblat elegant de campionii mondiali din 2009. „Purtăm destul pe planșă albul, definitoriu pentru scrimă. În viața de zi cu zi mai abordăm și noi culori închise„, ne dezvăluie elevii antrenorului Mihai Covaliu.

Sunt concentrați ca într-o finală de Mondial, dar nu pătrund într-o arenă, ci într‑o „cutie”. „Smile Box” stă ștanțat pe elegantul salon de albire dentară, partener al federației de scrimă. O alăturare pe care inițial o percepem ciudată. Mânați de curiozitate, aflăm că firma francezului Pierre Pennino și-a exprimat interesul pentru a susține COSR-ul, însă cum organismul de lângă Arcul de Triumf n-ar fi putut garanta aducerea sportivilor la evenimente, a recomandat forul condus de Ana Pascu. Părțile au bătut palma și ieri s-a derulat primul eveniment de promovare. În rolurile principale: olimpicii Rareș, Florin, Tiberiu și Cosmin.

Amintiri fără doi dinți

Stau doi câte doi își hrănesc moralul, tachinări și povești de capă și spadă. „Zâmbetul meu preferat? Al actriței Salma Hayek să zicem!„, ne dezvăluie Zalomir, omul care în timpul Mondialului din 2009 și-a pierdut doi dinți. În timpul unui asalt! Spirit de sacrificiu normal pentru un fost luptător în Legiunea străină, ne spunem. Rareș? „Mie nu mi s-a întâmplat așa ceva, dar dacă mă întrebi de zâmbete preferate? Aș putea să spun că mi-au plăcut multe… Până să o întâlnesc pe soția mea…„. Mai aflăm că cei patru au dantura perfectă, asemenea oricărui sportiv de top pentru care o simplă carie ar declanșa o infecție. Și pentru că timpul până la antrenamentul de seară e scurt, își ocupă locul ca într-o sală de cinema. Doar că încăperea e inundată cu mulți lucși, iar din difuzoare bine ascunse se aude ceva gen Budha Bar în surdină. „Pentru relaxare”, ne dezvăluie proprietarul.

Băieții stau la orizontală! Sunt imobilizați! Ce explozie dintr-un asalt decisiv, ce intuiție în defensivă? Par replici ale unui Matrix, atunci când își protejează ochii de lampa acceleratoare sau pugiliști de categorie mijlocie ce-și pun proteza. De fapt se cheamă gutieră, e din silicon și „are un gust mentolat”, ne dezvăluie Cosmin Hănceanu.

„Nu doarme nimeni”

Pe cealaltă extremă, Tiberiu tastează un sms, în timp ce Rareș surprinde cu iphoneul inedita postură în care se află! „Zâmbetul îl avem, ne trebuie și rezultate la Londra pentru a ni-l putea afișa„, șoptește brașoveanul. „N-a adormit nimeni?„, se aude o voce din sală, blocată de replica lui Coavaliu. „Doar se odihnesc, asta-i recuperarea, pentru că după-amiază îi bag la antrenament”, face ordine dublul medaliat olimpic. Nu reușim să pătrundem în gândurile sabrerilor, dar aflăm care e diferența dintre albirea dinților la cabinetul de stomatologie și salonul de albire dentară. „Gelul de albire pe care îl utilizăm nu conține peroxid, substanță iritantă și sensibilizantă, și nu afectează smalțul dinților și nici gingiile„, ne spune într-o română perfectă francezul Pennino. E clar, sabrerii îl vor detrona pe Tom Cruise, ne zicem. Nu beau cafea sau cola și nici nu fumează, toate premisele pentru a străluci. Intervine Marc Pennino, nepotul și partenerul proprietarului: „Oameni precum Tom Cruise au absolut toți dinții puși! Acela se cheamă zâmbet holywoodian. Din România, cel mai mult îmi place zâmbetul Inei„. Dar terminăm cu divagația pentru că ședința de 40 de minute se apropie de final, iar sabrerii se ridică unul câte unul de pe scaun. Tiberiu arată rezultatul tratamentului, Cosmin caută o oglindă, Florin se mișcă robotic după aproape o oră de stat în aceeași poziție, iar Rareș face încheierea: „Ideea unui eveniment ca acesta ne bucură, pentru că în România scrima polarizează rar atenția publicului larg. Pe de altă parte, știm că ne-am înarmat acum și cu un zâmbet frumos pentru Londra. Ne mai trebuie doar motivul să-l afișăm„.

Cât costă tratamentele de albire dentară

Smile Flash (tratament de bază 20 de minute)169 de lei
Smile Regular (tratament complet 45 de minute)245 de lei
Smile Premium (Regular + Flash)349 de lei

Albire dentară pentru acasă
Clean & White (formulă spumoasă fără peroxid
care dizolvă particulele și curăță smalțul)69 de lei
Metallic Touch Pen (Baton de albire.
Menține efectele tratamentului)65 de lei
Home Bleaching Deluxe (kit de albire)115 lei


„Furnicuțe”

Zalomir explică munca depusă pentru calificarea la JO.

Deși a mai rămas o etapă de Cupă Mondială, echipa masculină de sabie poate să zică și pas competiției. Locul la JO e asigurat. Vorbește Florin Zalomir.

Florin, gata cu presiunea odată cu îndeplinirea obiectivului…
Am adunat ca niște furnicuțe. Presiunea nu a dispărut și poate va crește în apropierera debutului JO. Fiind direct implicați știam exact ce se întâmplă, nu e o muncă de câteva luni. Am început din 2009 și am ajuns după multă muncă în acest punct. Nu am sărbătorit, așteptăm după Jocurile Olimpice.

Ce vă conferă poziția din clasamentul mondial?
Ne avantajează pentru că nu vom avea meciuri tari din primul tur, cu Rusia sau cu Italia. La JO sunt puține echipe calificate. Dacă ai câștigat primul meci ești în primii patru…

Cum e să fii antrenat de un fost coleg?
Mihai e prietenul nostru. Un tip cu multă experiență, pe care l-aș caracteriza prin muncă, seriozitate. E o enciclopedie în scrimă.

Clasament mondial

1. Rusia 376 p
2. Germania 344 p
3. Italia 320 p
4. Belarus 308 p
5. ROMÂNIA 260 p

PERFORMANȚELE

Aur mondial (Antalya 2009)
Bronz mondial (Paris 2010)
Argint european (Plovdiv 2009)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele