„Unele cluburi vor avea spații largi de manevră asupra unor arbitri ușor de blătuit!”** Propunerea care poate rezolva ușor această problemă

  • Publicat:
  • Actualizat:

Tăierea baremurilor pentru arbitri au agitat și mai mult apele în fotbalul românesc, mai ales că acum cavalerii fluierilor vor putea cădea mai ușor tentațiilor.

Adrian Porumboiu este vehement împotriva acestei măsuri și cere ca arbitrilor să li se încheie contracte cu salarii de cel puțin 50 de mii de euro pe an.

„Ce se întâmplă în arbitrajul românesc nu e corect. Eu susțin că, prin decizia de a se reduce baremul la jumătate, fotbalul se îndreaptă către o prăpastie din care e greu să îl scoți. Cine a propus această decizie, să se spele cu ea pe cap! E nedreaptă, incorectă și va crea spații largi de manevră pentru niște cluburi asupra unor arbitri ușor de blătuit.

Le-aș face contracte de arbitri profesioniști, cu salarii de cel puțin 50.000 de euro pe an și care s-ar duce până la 80.000 sau 100.000 de euro pe sezon. Dacă facem o medie a salariilor jucătorilor din Liga I, am avea o sumă astronomică! Nu e drept ca un arbitru să primească atât cât primește o femeie de serviciu la un club! Ar trebui să aibă un salariu decent, să se pregătească și să aibă o autoritate care poate veni numai dintr-o siguranță de a avea o existență decentă. Arbitrii sunt înjurați și au frigiderele pline toată viața, cum s-ar spune, sunt în atenție etapă de etapă, sunt jigniți și au și ei familii. Trebuie neapărat să se revină asupra deciziei reducerii baremurilor! Așa se pun bazele, e un lucru serios!”, a spus Adrian Porumboiu pentru Sport Total FM.

Patronul moldovenilor se simte rușinat de faptul că va fi arbitrat de Alexandru Tudor, central care va rămâne cu un salariu de 700 de lei pe lună.

„Toți conducătorii din fotbalul românesc ar trebui să fie rușinați când vine Alexandru Tudor să te arbitreze și îi rămân 700 de lei pe lună! Să mă contrazică public, dacă nu le e rușine că îi arbitrează Tudor pe un asemenea barem. Puneți-vă în locul lui! Se pregătește ca un profesionist pentru meci, nu mai are alte activități. Atunci, cum poate omul ăsta să te arbitreze, așa? Ar trebui să ne fie tuturor rușine că se întâmplă așa ceva! Mie îmi e! Mesajul meu e pentru toți arbitrii, nu numai pentru Tudor. Cum să se ducă tinerii să arbitreze, când banii sunt cum sunt, când au atâtea lucruri de făcut, când sunt înjurați peste tot? Dacă o scăpăm această problemă din mâna și începe campionatul cu baremul redus la jumătate, atunci ne îndreptăm către o prăpastie de nedescris”.

„Luau salariul pe care îl luau și umbla Colțescu cu parfumuri, să mai vândă. Acum, cine știe ce o să vândă, avioane?!”. Adrian Porumboiu, finanțator SC Vaslui.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×