Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Furt calificat!** Derby d’Italia era să se termine cu o bătaie după o fază în care Milan a avut un gol VALABIL anulat

Furt calificat!** Derby d’Italia era să se termine cu o bătaie după o fază în care Milan a avut un gol VALABIL anulat

AC Milan și Juventus au încheiat la egalitate (1-1) în derby-ul etapei a 25-a, dar meciul a fost stricat de două erori grave de arbitraj. Nemulțumit că lui Muntari i-a fost refuzat un gol valabil, președintele „diavolilor", Adriano Galliani, a vrut să-l bată la pauză pe centralul Paolo Tagliavento, dar și pe antrenorul oaspeților, Antonio Conte. Juventus rămâne neînvinsă cu 13 etape înainte de finalul sezonului, deși a început catastrofal meciul de pe „San Siro", unde câștigase cu 2-1 în urmă cu două săptămâni, în Cupa Italiei. Eroarea imensă a lui Bonucci i-a prilejuit lui Nocerino deschiderea scorului (15), dar faza meciului avea să se consume după 10 minute, într-o perioadă în care „diavolii" dominau jocul cu autoritate. Fundașul Mexes a reluat cu capul de la 11 metri după un corner, dar Buffon a respins in-extremis. Mingea a sărit însă la Muntari, care a încercat finalizarea din șase metri, dar același Buffon s-a opus cu un plonjon miraculos! Reluările au arătat însă că mingea trecuse aproape cu un metru de linia porții în momentul intervenției portarului juventin. Deși centralul Tagliavento a validat în primă fază golul, acesta a întors decizia la semnalizarea asistentului Romagnoli, moment în care Adriano Galliani, președintele gazdelor, a făcut o criză de nervi. Conte, înjurat de Galliani În pauză, Galliani a coborât la vestiare și s-a certat cu ofițerul de presă al „bianconerrilor", fiind oprit cu greu de stewarzi să nu sară la gâtul arbitrului Tagliavento. Aflat
Furt calificat!** Derby d'Italia era să se termine cu o bătaie după o fază în care Milan a avut un gol VALABIL anulat

AC Milan și Juventus au încheiat la egalitate (1-1) în derby-ul etapei a 25-a, dar meciul a fost stricat de două erori grave de arbitraj. Nemulțumit că lui Muntari i-a fost refuzat un gol valabil, președintele „diavolilor”, Adriano Galliani, a vrut să-l bată la pauză pe centralul Paolo Tagliavento, dar și pe antrenorul oaspeților, Antonio Conte.

Juventus rămâne neînvinsă cu 13 etape înainte de finalul sezonului, deși a început catastrofal meciul de pe „San Siro”, unde câștigase cu 2-1 în urmă cu două săptămâni, în Cupa Italiei. Eroarea imensă a lui Bonucci i-a prilejuit lui Nocerino deschiderea scorului (15), dar faza meciului avea să se consume după 10 minute, într-o perioadă în care „diavolii” dominau jocul cu autoritate. Fundașul Mexes a reluat cu capul de la 11 metri după un corner, dar Buffon a respins in-extremis. Mingea a sărit însă la Muntari, care a încercat finalizarea din șase metri, dar același Buffon s-a opus cu un plonjon miraculos! Reluările au arătat însă că mingea trecuse aproape cu un metru de linia porții în momentul intervenției portarului juventin. Deși centralul Tagliavento a validat în primă fază golul, acesta a întors decizia la semnalizarea asistentului Romagnoli, moment în care Adriano Galliani, președintele gazdelor, a făcut o criză de nervi.

Conte, înjurat de Galliani
În pauză, Galliani a coborât la vestiare și s-a certat cu ofițerul de presă al „bianconerrilor”, fiind oprit cu greu de stewarzi să nu sară la gâtul arbitrului Tagliavento. Aflat în apropiere, Conte a simțit și el furia milanzului, care i-a adresat mai multe înjurături antrenorului oaspeților, pe care l-a amenințat și cu bătaia. „Mingea a intrat un metru în poartă!”, s-a lamentat Galliani, care a părăsit apoi furios stadionul.

Berlusconi cere probe video
Și torinezii au motive să fie nemulțumiți de arbitrajul din derby! În minutul 80, la scorul de 1-0, Matri a trimis mingea în poartă, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid la Vucinic, care nu a fost însă implicat în fază. Controversele de sâmbătă l-au făcut pe Silvio Berlusconi să ceară implementarea tehnlogiei video în fotbal: „Avem nevoie de ea pentru o intepretare mai corectă a jocului. Ne-ar scuti de multe neplăceri!”. În urmă cu trei zile, în cadrul întâlnirii FIFA Task Force s-a discutat foarte serios despre acceptarea reluărilor video în cazul fazelor controversate din timpul unui meci.

Eu urmăream mingea, nu linia porții! Chiar dacă mi-aș fi dat seama că e gol, nu i-aș fi spus arbitrului
Gianluigi Buffon, portar Juventus

N-am ce să le reproșez arbitrilor. Ne ținem gura închisă și îi lăsăm să muncească. Scandalul nu e parte din caracterul meu

Max Allegri, antrenor AC Milan

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]