Gimnastul pescăruș!** Un fost campion mondial și european a făcut pasul către teatru

Gimnastul pescăruș!** Un fost campion mondial și european a făcut pasul către teatru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul gimnast de performanță Fostul gimnast de performanță Doru Moiș transpune în piesa „Omul pescăruș”, o fabulă a desăvârșirii umane, destinul sportivului român și șansele acestuia să pătrundă în societate transpune în piesa „Omul pescăruș”, o fabulă a desăvârșirii umane, destinul sportivului român și șansele acestuia să pătrundă în societate

Pentru un sportiv, cucerirea medaliilor la competițiile mari pare să reprezinte garanția succesului și a asigurării unei vieți liniștite. Însă nu e deloc așa, deoarece, după ce își încheie activitatea, acesta este nevoit să-și găsească o meserie. Puțini reușesc să pășească pe calea antrenoratului, un domeniu destul de nesigur și de prost plătit, dar, cel mai grav, majoritatea plătesc tribut accidentărilor suferite în perioada când au activat ca sportivi. Cei mai îndrăzneți dintre cei care scapă de operații aleg calea exilului, iar cei mai norocoși dintre aceștia reușesc să prindă contracte în domenii conexe. Cum este și cazul lui Doru Moiș, fost campion mondial și european la gimnastică aerobică care a făcut pasul către acrobație. Apoi către artă, jucând acum într-o piesă de teatru.

A scăpat miraculos de accidentări

Moiș a practicat mai întâi gimnastică artistică, fiind component al lotului național de juniori (1988-1992) însă laurii i-a cucerit la aerobică, unde în 2000, la Mondialul din Riesa (Germania) a obținut medalia de aur. Iar cu un an în urmă, la Europenele de la Birmingham a urcat pe prima treaptă a podiumului alături de Claudiu Varlam, Cristian Moldovan și Remus Nicolae. „Sunt unul dintre extrem de puținii sportivi fericiți care nu au avut accidente majore. Majoritatea foștilor gimnaști nu scapă fără operație la genunchi sau la spate, precum foștii mei colegi medaliați”, spune Moiș.

Pasul către dansator acrobat

Toți colegii lui cu care a urcat pe podium au suferit intervenții chirurgicale la spate sau la genunchi. Dintre aceștia, doar Moldovan a reușit să prindă un job în sport, antrenând lotul național de gimnastică artistică junioare de la Deva și fiind angajat la CS Dinamo. „Premiile erau mici în perioada când am activat ca sportiv, gimnastica aerobică nefiind probă olimpică. Așa că după ce nu am mai fost gimnast, a trebuit să emigrez, ca să pot găsi ceva de lucru”, spune Moiș. Iar faptul că nu a suferit accidentări majore l-a ajutat să facă pasul către acrobație.

Spectacole și prezentări de modă

Astfel, imediat după cucerirea medaliei de aur la mondiale, a ales calea exilului, plecând în Canada, alături de soția lui pe atunci, Mariana Moiș, și ea tot fostă sportivă. „Am avut noroc că o cunoșteam pe Debra ( n.r – Brown) – coregrafă la «Cirque du Soleil», câștigătoare a premiului «Emmy». Alături de ea, în trupa «Le Groupe Apogee», am efectuat numeroase turnee în Canada, Mexic și SUA”, spune el. Moiș debutase ca dansator acrobat în perioada 1998-2000, participând la spectacole de televiziune și turnee în teatre în peste 20 de orașe din Italia. Atunci a lucrat cu coregrafii Moses Pendleton, Daniel Ezralow si David Parson. De asemenea, a mai avut prezentări de modă pentru Zenga Sport la Florența și Barcelona. În 2001 a fost prezent la „Rhythms of Americas”, spectacol prezentat în fața președinților statelor din America de Nord și Sud, cu ocazia
„Summit of the Americas 2001”, în Quebec City. Apoi, în 2002, a avut spectacol în deschiderea „Governor General Awards”, premierea celor mai buni artiști din Canada.
De asemenea, a fost performer în filmul american „Van Helsing”, în filmările de la Praga din februarie 2003.

Drumul către artă

A revenit în țară în 2004, unde a creat trupa Xtreme, alcătuită din foștii gimnaști Casian Bădescu, Alina Gheorghe, Mădălina Croitoru, Alina Ulmeanu. Alina Gheorghe (fostă Dumitrescu) a ocupat locul 1 in proba de trio juniori la Mondialul din China din 2006 la gimnastică aerobică, ceilalți trei obținând ca sportivi doar rezultate pe plan intern. Proiectul Xtreme este o intersectare a mai multor forme de artă – dans, muzică, teatru – cu acrobația și cu sportul. Pornind de la gimnastică, Xtreme realizează o combinație inedită de acrobații spectaculoase și mișcări coregrafice de dans modern.
Ei au oferit spectacole la sol sau pe fațada cladirilor folosindu-se de eșarfe, cercuri, baloane transparente sau corzi, atât în țară, cât și în străinătate. „Xtreme a avut mai întâi cu spectacolul „Vertical”, câteva participări la festivaluri de teatru, în 2010 la Acco/Israel, în Sibiu, la Valladolid/Spania și in 2009 la „B-Fit In The Street”/București”, ne destăinuie managera grupului, Gabriela David.

Fabulă a desăvârșirii umane

În piesa „Omul Pescaruș sau Drumul spre Frumos”, alt spectacol de teatru, cei cinci au ridicat acrobația la rang de artă. Asta sub îndrumarea regizoarei Chris Simion, coregrafia fiind semnata de liderul trupei, Doru Moiș. „Vine lumea la spectacole, inclusiv foști sportivi. Mai ales la ultima reprezentație cu Omul Pescăruș, cea din 27 decembrie, sala a fost plină. Sperăm să mai jucăm și în alte săli din țară”, spune Moiș. Spectacolul este o fabulă a zborului și a desăvârșirii umane. Show-ul încearcă să transmită mesajul de sensibilitate prin dans, video-proiecție, acrobație, virtuozitate și forță. Cinci tineri se întâlnesc, se uită la TV și se fixează pe un documentar cu pescăruși, fapt care îi determină să își imagineze că ei înșiși se transformă în păsări. Unul dintre ei își dorește mai mult decât zborul limitat al celorlalți. Din cauza asta stolul îl reneagă, îl proscrie. Jonathan Livingston (Doru Moiș) nu renunță la zbor și reușește să își depășească limitele, parcă similar ca în cariera lui sportivă.

„Poveste care îți curăță sufletul”

Astfel, reușește să întâlnească un alt stol de pescăruși, mai înțelepți, care zboară la altitudini mult mai înalte, care îl adoptă și care au ca scop să traiască bunătatea și dragostea. Piesa este realizată după celebra nuvelă „Pescărușul Jonathan Livingston” de Richard Bach. Spectacolul s-a jucat în fiecare marți, începând cu 29 noiembrie 2011, la sala Epika de la Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping City, urmând să se reia la 17 ianuarie. „Cand vorbești despre performanță este ridicol să convingi cu argumente teoretice. Este suficient să înveți spectatorii să vadă singuri de ce nu e doar un spectacol de teatru și acrobație și că se poate face și în România un spectacol de inspirație Cirque du Soleil. Este o experiență care-ți curăță sufletul, e o poveste care te învață cum să înlături ce e urat și meschin în tine și să redescoperi ce e frumos și adevărat”, spune regizoarea spectacolului Chris Simion.
Compania de Teatru D’AYA a fost înființată de scriitoarea și regizoarea Chris Simion (președinte) și de celebrul scriitor francez Pascal Bruckner (președinte onorific).

Un proiect Chris Simion

Compania de Teatru „D’AYA” are 12 ani de activitate: 22 de producții de teatru, premii internaționale și naționale, participări în festivaluri de profil de prestigiu, o munca susținută în mod profesionist cu rezultate foarte clare. Chris Simion este binecunoscută publicului din România atât prin spectacolele de succes pe care le-a regizat („Oscar și Tanti Roz”, „Dragostea durează 3 ani” (550 reprezentații), „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, „Și caii se împușcă, nu-i așa?”, „Scaunele”, „Hell”, „Te iubesc! Te iubesc?” și multe altele) cât și pentru cele 8 cărți publicate.

Cine este Doru Moiș

Născut la Satu Mare, 1 iulie 1975
Înălțime: 1.69m; ∞Greutate: 65 kg
A făcut gimnastică la Baia Mare
Palmares:
Gimnastică aerobică: aur la CM 2000, aur la CE 1999, argint la CM 1998 și bronz la CM 1999
Antrenor: gimnastică (Palatul Copiilor București, 1997-2000; Wimgym,Montreal, Canada, 2000-2001; Gymcats, în Las Vegas, S.U.A., 2002); sport-aerobic (Aerobikidz, în Montreal, 2000-2002; medalii de aur și argint la CN ale Canadei); instructor de fitness
Dansator acrobat
A jucat în filmul american „Van Helsing” (filmări la Praga, februarie 2003)

Muzica folosită în „Omul-pescăruș” e aleasă de regizoarea Chris Simion și sunt melodii din Pink Floyd și Massive Attack

Nadia Comăneci este modelul lui Doru Moiș

500 abdomene și 500 de flotări execută Doru într-o ședință zilnică de antrenament

10 ore se antrenează zilnic Doru, dintre care 2 ore pentru pregătire fizică, cel mai greu fiind cățărarea din brațe pe frânghii

Maximum de înălțime la care au lucrat în spectacole a fost de 20 metri (Hotel Ibis București și Ramada Sibiu)

15 metri este distanța de la sol până la înălțimea unde foștii gimnaști de la Xtreme execută show-uri acrobatice

„Mă bucur că la Cirque Du Soleil avem și români, toți foști gimnaști: Rareș Orzață, Ciprian Vereș și frații Malița„, Doru Moiș

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din buzunar la un restaurant din Portul Tomis
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Elena Udrea, în lacrimi. Ce s-a întâmplat cu micuța Eva
Elena Udrea, în lacrimi. Ce s-a întâmplat cu micuța Eva
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri