Astrele spun că va fi anul „câinilor”:** titlul va ajunge la Dinamo!

Redactor:
Tone Adrian
Astrele spun că va fi anul
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a aflat ce se le rezervă astrele în 2012 celor mai importante echipe și oameni de fotbal din Liga I. Cea mai avantajată echipă din punct de vedere astrologic pentru câștigarea titlului de campioană este Dinamo, aceasta urmând să se lupte, conform previziunilor, cu FC Vaslui, susține astrologul și numerologul Valeriu Pănoiu.

Fotbaliștii antrenați de Liviu Ciobotariu au toate șansele în 2012 să se împace cu galeria, susține Pănoiu. „Cel mai avantajat club din punct de vedere astrologic pentru câștigarea campionatului, cu Jupiter, planeta norocului, de partea sa, este Dinamo. Până pe 11 iunie, imaginea clubului este în ascensiune, echipa se poate redresa în principal în ochii suporterilor, are mari șanse de a atrage atenția asupra ei și de a stârni invidii. Din vară încolo, clubul pare a-și reveni financiar, prin obținerea unor drepturi în urma jocului pres-tat. Deja la jumătatea lunii mai, lucrurile pot fi în avantajul echipei Dinamo, ce poate lua o opțiune serioasă pentru titlu. Dinamo are un plus, fiind echipa care poate profita și de pașii greșiți ai adversarelor”, a declarat Pănoiu.


Ciobotariu, tentat să renunțe
Pentru Liviu Ciobotariu însă, 2012 poate constitui o provocare, în sensul că va fi tentat să renunțe la postul de antrenor de la Dinamo: „Marea sa provocare este să nu cedeze presiunilor și să lase echipa chiar pe val. Necazurile ar putea să i se tragă chiar din interior, fie de la conducătorii clubului, fie de la jucătorii pe care-i antrenează. E posibil să i se refuze niște drepturi financiare care să-l determine să dea înapoi. La Ciobotariu echipa merge bine sau construiește ceva, dar este tentat să abandoneze, ceea ce ar fi o greșeală. A doua jumătate a anului 2012 poate veni pentru el cu un contract avantajos”.


Porumboiu își atinge un ideal până în iunie
Despre echipa patronată de Adrian Porumboiu, FC Vaslui, Pănoiu spune că ar putea fi principala contracadidată la titlu a dinamoviștilor. „Iată contracandidata lui Dinamo. Patronul Porumboiu face schimb parcă din iunie încolo cu Gigi Becali în ceea ce privește vizibilitatea publică. Așa că a doua jumătate de an îl menține în centrul atenției. Însă până în iunie are mari șanse de a-și vedea un vis cu ochii! Își atinge un ideal, are capacitatea de a ieși în față și de a impresiona. De fapt, marele său merit este capacitatea de a-i promova pe alții, de a-i scoate în față și de a le recunoaște meritele. Performanța sa este de fapt performanța oamenilor în care crede și investește. Iar dacă la acest capitol este inspirat, poate da lovitură de grație!”, punctează Pănoiu.


Borcea, declarații la cacealma
În 2012, acționarul dinamovist Cristi Borcea are șanse să se însănătoșească, dar în august și septembrie este amenințat de motive de insatisfacție. „Până în vară, e posibil să iasă în față cu declarații la cacealma. Îi place să se joace și s-ar putea să dea lovitura în urma unor speculații. Este foarte creativ și inspirat. În a doua jumătate a anului, cele mai mari satisfacții le obține din muncă. De asemenea, a doua jumătate din 2012 vine cu o îmbunătățire vizibilă a stării de sănătate. Cu toate acestea, în lunile august și septembrie este amenințat de motive de insatisfacție. Îngrijorare profesională, recul, așteptările se prăbușesc și i se mai taie din elan, își mai corijează orgoliul”, a declarat astrologul.


Paszkany trage ponoase după decizii proaste
Cum nu se cunoaște data exactă a înființării clubului CFR Cluj, nu au putut fi făcute previziuni pentru această echipă. Dar pentru patronul Arpad Paszkany nu se întrevede un an tocmai bun: „Până în octombrie, mai are de tras ponoasele unor greșeli și decizii proaste din trecut. Este într-o etapă de regenerare, de vindecare a rănilor trecutului. Zorii apar din octombrie, când va putea să iasă din nou la rampă și să se afirme prin inițiativă și aspirații îndrăznețe”.


Sandu și Dragomir – atacați, dar cad în picioare din nou
Atât Mircea Sandu, cât și Dumitru Dragomir au de înfruntat adversari în 2012. „Până în toamnă, Sandu are de trecut un test al rezistenței, imaginea sa este pusă la încercare. Scapă de griji, presiuni și amenințări din octombrie încolo, când va fi tot mai puțin contestat. Dumitru Dragomir are de înfruntat adversități, jocuri de culise și lovituri pe la spate. Însă are spatele asigurat, pentru că a reușit să și-l acopere. Din iunie va reveni pe scenă cu același zâmbet pe buze și cu atitudine triumfală, de persoană invincibilă și cu mâinile curate”, a spus numerologul.


Steaua, în hopuri până în iunie
În actuala ediție de campionat, Steaua nu pare să aibă sorți de izbândă la titlu, conform previziunilor lui Pănoiu. „Steaua scapă de ghinion din iunie și are un an la dispoziție să-și revadă gloria de altădată. Până în iunie parcă merge în hopuri, șuturi și își dă singură cu stângul în dreptul, cade victima propriilor erori”, a precizat Pănoiu.


Gigi Becali, în contratimp cu echipa
Anul 2012 nu va fi unul grozav, conform acelorași previziuni, nici pentru Gigi Becali: „Cumva, patronul Stelei se află în contratimp cu echipa. Abia din iunie, când Steaua se poate redresa spectaculos și echipa redevine un vârf de popularitate, încep problemele pentru patron, care are de plătit polițe vechi, revin în actualitate cazuri de discreditare, are de suferit de pe urma acuzațiilor și a dușmanilor ascunși. Va fi nevoit sau va alege să se retragă din viața publică tot mai mult pentru a se ocupa de problemele de imagine. Din a doua jumătate a lui 2012, vom vedea un George Becali tot mai puțin exuberant, dar probabil mai preocupat de sine și de relația cu Dumnezeu”.


Rapid visează frumos, dar numai jumătate de an
Conform previziunilor astrologice, Rapid rămâne în continuare echipa care va visa frumos: „Până în vară se încheagă un lot foarte echilibrat, omogen. Cheia secretului pentru Rapid este jocul echipei organizate și închegate. A doua parte a anului destramă niște visuri, aspirații și idealuri. Rapidul visează frumos în prima parte a anului și se trezește din vară încolo”.


Lui Răzvan Lucescu i se mărește contractul
Antrenorul Răzvan Lucescu găsește în 2012 fotbaliști talentați pentru Rapid, iar George Copos poate pune capăt unei vechi colaborări: „Până în vară Lucescu se afirmă prin decizii inspirate și prin speculații. Poate da lovitura prin promovarea unor talente noi. Toamna vine cu perspective excelente de a câștiga bani, fie încheie un contract avantajos, fie i se mărește salariul. Profesional, a doua jumătate a anului este mai benefică decât prima. George Copos se poate rupe de un parteneriat, poate pune capăt unei vechi colaborări, până în toamnă, în octombrie. Fie este vorba de viața personală, fie de o asociere profesională. Poate chiar de implicarea la echipă, asupra căreia va medita serios”.


Victor Pițurcă este în ascensiune până în iunie. Din iunie încolo, are șansa de a-și etala valoarea și de a-și pune la treabă talentele sale de antrenor. Perspective financiare excelente în a doua jumătate a anului pentru selecționer

Lui Adrian Mutu, 2012 îi va aduce accidentări, iar lui Gabriel Torje și Ciprian Marica, posibil alte echipe

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…