Bârfe și cu români!** Meciul Dinamo Zagreb-Lyon, suspectat de BLAT

Bârfe și cu români!** Meciul Dinamo Zagreb-Lyon, suspectat de BLAT
  • Publicat:
  • Actualizat:

În 2009, înaintea primului meci din grupele Europa League dintre Poli și Dinamo Zagreb, Dan Alexa a anunțat conducerea clubului că a fost contactat pentru a „trânti” partida. Anul trecut, după Hajduk – Dinamo, chiar fanii „câinilor” au spus că favoriții lor s-au vândut în returul cu adversara din ultimul tur preliminar al aceleiași competiții.

În două momente, atunci când echipele românești au dat piept cu cele din Croația, partidele au fost puse sub semnul întrebării. Nu s-a dovedit nimic, chiar dacă în acele cazuri fotbaliști, oficiali și suporteri nu s-au ferit să acuze. Prima oară s-a întâmplat la Poli – Dinamo Zagreb (0-3), în 2009, în grupele Europa League. Înaintea meciului tur de la Timișoara, Dan Alexa l-a anunțat pe Marian Iancu de faptul că a fost abordat de o persoană care i-a propus o jumătate de milion de euro pentru a nu se omorî cu firea în acel joc. Numele lui Sorin Altmayer a fost vehiculat ca om de legătură, însă fostul arbitru a negat cu vehemență și totul a rămas la stadiul de furtună într-un pahar cu apă.

Dinamoviștii s-au simțit „vânduți”
Și la retur, jocul încheiat cu victoria românilor cu scorul de 2-1 a intrat în colimator. De data asta s-a spus că partida a fost cercetată de poliția germană, într-un dosar legat de mafia pariurilor, în care ar fi fost implicați cei de la Dinamo Zagreb.

Al doilea moment în care s-a vorbit de non-combat a fost anul trecut, imediat după returul din preliminariile Europa League dintre Hajduk Split și Dinamo. La București, „câinii” s-au impus cu 3-1, însă în Croația au pierdut cu 3-0 și au fost eliminați. La câteva zile a urmat partida „câinilor” de la Târgu-Jiu, acolo unde ultrașii roș-albilor au arborat mai multe mesaje prin care îi acuzau pe jucători și pe conducători că au vândut meciul de la Split. Protestul a durat mai multe etape, însă totul s-a stins destul de repede.

N-am nicio vină. Este cuvântul meu contra cuvântului lui Alexa. El și cei de la Poli pot zice tot ce vor, iar eu, dacă voi fi întrebat, îmi spun părerea
Sorin Altmayer, fost arbitru, octombrie 2009

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Este obligatoriu până pe 25 iunie. Regulile oficiale au fost anunțate chiar acum
Este obligatoriu până pe 25 iunie. Regulile oficiale au fost anunțate chiar acum
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri