Galamaz îl dă în judecată pe huligan și donează banii

Galamaz îl dă în judecată pe huligan și donează banii
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Galamaz (foto) a mărturisit vă va depune plângere penală împotriva oamenilor care s-au ocupat de siguranța jocului Petrolul – Steaua și alta împotriva agresorului său.

La conferința de presă pe care a susținut-o ieri, Galamaz a părut că încă mai era marcat de incidentele din urmă cu o săptămână, chiar dacă pe fața sa nu se poate distinge vreun semn.

„Îmi cer scuze că nu am putut vorbi acum câteva zile cu voi, dar nu m-am simțit bine”, și-a început discursul Galamaz. În continuare, jucătorul stelist ne-a mărturisit ce are de gând să facă pe viitor: „Vă spun sincer că mama mea m-a rugat să nu vorbesc de rău pe nimeni, dar nu vreau să las lucrurile așa. Voi depune plângere împotriva oamenilor care s-au ocupat de siguranța partidei și contra agresorului meu. Dacă voi câștiga procesul, atunci banii pe care i-aș putea obține îi voi dona copiilor defavorizați din sectorul 6 al Bucureștiului”.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Simona Halep a fost exclusă. Este cea mai grea lovitură pentru marea campioană
Simona Halep a fost exclusă. Este cea mai grea lovitură pentru marea campioană
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×