Selecționerul Belarusului e sigur: „Franța va fi pe primul loc, iar Bosnia pe 2! România-Belarus, un meci între două naționale dezamăgite”

Selecționerul Belarusului e sigur:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul naționalei Belarusului, Bernd Stange, a declarat, joi, că meciul de vineri seară, cu România, contând pentru grupa D a preliminariilor Euro-2012, va fi unul „între două naționale dezamăgite”, menționând că, în opinia sa, românii nu mai au nicio șansă de calificare.

„Ne-am pregătit jocul împotriva întregii echipe naționale de fotbal a României, nu împotriva unui jucător anume, pentru că este o echipă foarte puternică. În opinia mea, nici echipa naționala a României nu mai are șanse de calificare și va fi o partidă între două naționale dezamăgite. Fiecare joc internațional este important, pentru că vin spectatori care vor să vadă un meci de calificare. Noi am început bine aceste calificări, însă din echipă vor lipsi acum 12 jucători, cei mai importanți, dar avem destui jucători de la naționala de tineret, calificată la JO de la Londra, care își vor apăra echipa cu ambiție. Sunt curios dacă vor trece peste această provocare. Pentru a te califica dintr-o asemenea grupă, trebuie să ai o echipă stabilă. Dacă lipsesc 5, 6 sau 10 jucători cu experiență nu te poți baza pe campionatul Belarusului, care este mult mai slab decât cel din România”, a spus Stange în conferința de presă de dinaintea antrenamentului oficial al echipei Belarusului în vederea meciului cu România.

Selecționerul a adăugat că pentru Belarus meciurile decisive în preliminarii au fost cele cu Bosnia-Herțegovina, despre care crede că va obține calificarea la Euro-2012, alături de Franța. „Jocurile decisive au fost cele împotriva Bosniei, în care nu am fost destul de puternici. În preliminarii, este ca la maraton, este ca o cursă de anduranță, iar noi nu am reușit. Sunt și eu un antrenor dezamăgit, pentru că nu ne-am atins acel țel de a ne califica. Iar în calificările următoare, pentru Cupa Mondială, vom fi în grupă cu Franța și Spania, deci vă dați seama ce greu ne va fi. Aceste preliminarii au fost ultima noastră șansă. Pentru mine, este clar, Franța va fi pe locul 1, iar Bosnia pe 2„, a spus antrenorul.

Întrebat dacă va juca ofensiv în meciul cu România, Stange a spus: „Nu ne vom sinucide, țin însă să vă asigur că nu suntem o echipă defensivă și că orientăm jocul doar spre poarta adversă. Pentru jucătorii aceștia tineri este o șansă fantastică de a se impune, de a căpăta slujbe bine plătite în țări în care fotbalul este sportul numărul unu, nu ca în Belarus, unde acest loc este ocupat de hochei. De aceea vă promit că acești băieți vor lupta”.

Tehnicianul a adăugat că meciul cu România va fi ultimul pentru el pe banca tehnică a naționalei Belarusului. „Cu siguranță după aceste preliminarii nu voi mai fi selecționer. Sunt de patru ani și jumătate, o perioadă frumoasă petrecută la Minsk. Va fi ultimul meu meci oficial, sper ca viitorul selecționer să ducă echipa mai sus decât am făcut-o eu”, a menționat selecționerul Belarusului.

Partida România – Belarus, din grupa D a preliminariilor Euro-2012, va avea loc vineri, de la ora 21.30, pe Arena Națională din București.

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×