EXCLUSIV** Stelei îi cerea 300.000 € pe an, la Dinamo a venit în probe și s-a făcut de RÂS! Liviu Ciobotariu l-a trimis la plimbare

Fundașului de bandă în vârstă de 27 de ani i s-a transmis că este departe de pretențiile lui Dinamo și, după numai două zile de pregătiri, grecul a părăsit cantonamentul echipei lui Liviu Ciobotariu.
EXCLUSIV** Stelei îi cerea 300.000 € pe an, la Dinamo a venit în probe și s-a făcut de RÂS! Liviu Ciobotariu l-a trimis la plimbare

Filippos Darlas, unul dintre cei trei jucători aduși în probe la Dinamo, n-a reușit să-i convingă pe antrenorii grupării din Ștefan cel Mare, și a fost trimis acasă.

Fundașului de bandă în vârstă de 27 de ani i s-a transmis că este departe de pretențiile lui Dinamo și, după numai două zile de pregătiri, grecul a părăsit cantonamentul echipei lui Liviu Ciobotariu.

Darlas a fost dori și de Steaua în urmă cu doi ani, însă negocierile au picat atunci din cauza salariului cerut de grec, aproximativ 300.000 de euro pe sezon.

Ceilalți doi, Pinheiro și Mbouta, au șanse mari să semneze contracte cu Dinamo, antrenorii fiind încântați de calitățile acestora. Primul poate evolua pe orice post de la mijloc, în vreme ce camerunezul Mbouta este mijlcaș dreapta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]