Băcilă crede că pedeapsa lui Gardoș e exagerată, Condescu nu e de acord:** „I-au distrus cariera! Facem recurs”

Băcilă crede că pedeapsa lui Gardoș e exagerată, Condescu nu e de acord:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cele zece etape de suspendare primite de Florin Gardoș, după faultul care l-a scos din circuit pe Băcilă pentru șase luni, nu sunt pe placul lui Condescu, care susține că va face recurs.

După anunțarea sentinței, ProSport l-a contactat pe președintele executiv al Pandurilor, Eugen Pârvulescu, acesta declarându-se mulțumit de decizia Comisiei de Disciplină: „Aceasta este hotărârea și noi o respectăm. Oricum, ne așteptam la o pedeapsă între șase și opt etape, fiindcă sunt conștient că Gardoș nu a vrut să-i rupă piciorul”. În schimb, șeful lui, Marin Condescu, nu a acceptat această decizie: „Ce înseamnă asta? Vom face recurs! Vreau să văd și eu la ce paragraf l-a încadrat pe Gardoș, când toată lumea a văzut ce fel de accidentare a produs el. Atât oficialii Stelei, cât și fotbalistul i-au făcut o vizită lui Băcilă, un lucru frumos, dar care a avut un singur scop:
înduioșarea comisiei”.

„E sub influența calmantelor”
Fotbalistul internat la Elias a spus că Gardoș nu trebuia suspendat, că e de ajuns că suferă el. Însă Condescu se ține tare: „Vom face recurs, suspendarea este prea mică! Cei de la Steaua nu sunt conștienți, cum să facă recurs? I-au distrus cariera, Adrian Popescu nu mai poate juca fotbal după o accidentare similară. Băcilă vrea să arate că e băiat bun, de asta spune că nu e supărat! El vorbește sub influența calmantelor!”, a mai spus Marin Condescu.

Ce meciuri ratează Gardoș:

Azi, „16”-imile Cupei României
Steaua – Sănătatea Cluj
25 septembrie, etapa a 8-a
Sportul – Steaua
2 octombrie, etapa a 9-a
Steaua – Oțelul Galați
15 octombrie, etapa a 10-a
FC Vaslui – Steaua
22 octombrie, etapa a 11-a
Steaua – Rapid
26 octombrie, Optimile Cupei României
29 octombrie, etapa a 12-a
Petrolul – Steaua
5 noiembrie, etapa a 13-a
Steaua – Concordia Chiajna
19 noiembrie, etapa a 14-a
Ceahlăul – Steaua
26 noiembrie, etapa a 15-a
Steaua – FC Vaslui

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…