Primul meci, prima victorie în Euroligă!** CSM Oradea a învins-o pe Dinamo Moscova

Campioana României la polo, CSM Oradea, a debutat cu victorie la turneul de la Marsilia, din primul tur al Euroligii, învingând, miercuri, formația Dinamo Moscova, cu scorul de 10-7 (2-2, 2-3, 4-2 și 2-0).
Primul meci, prima victorie în Euroligă!** CSM Oradea a învins-o pe Dinamo Moscova

Campioana României la polo, CSM Oradea, a debutat cu victorie la turneul de la Marsilia, din primul tur al Euroligii, învingând, miercuri, formația Dinamo Moscova, cu scorul de 10-7 (2-2, 2-3, 4-2 și 2-0).

„A fost un meci strâns, deși scorul final nu o arată poate. La pauza mare, rușii ne-au condus cu 5-4, dar băieții noștri s-au mobilizat excelent, au făcut o repriză a treia foarte bună și s-a făcut diferența. Sperăm să avem jocuri bune și în continuare”, a declarat Dorin Roșca, managerul echipei CSM Oradea, miercuri, pentru MEDIAFAX.

Turneul a început marți, însă formația orădeană, antrenată de Toth Laszlo, a stat în prima zi de competiție. Rezultatele înregistrate până în prezent sunt următoarele:

Marți: Galatasaray Istanbul (Turcia) – HAVK Mladost Zagreb 6-16, CN Marseille (Franța) – Schuurman BZC (Olanda) 10-9, Steaua Roșie Belgrad (Serbia) – Dinamo Moscova (Rusia) 8-6.

Miercuri: HAVK Mladost Zagreb – Steaua Roșie Belgrad 12-8, CNM – Galatasaray Istanbul 10-8, Dinamo Moscova-CSM Oradea 7-10. În sesiunea de după-amiază se vor mai juca meciurile dintre Galatasaray Istanbul – Schuurman BZC, CNM – Dinamo Moscova, CSM Oradea-HAVK Mladost Zagreb (ora 21.30).

Programul următoarelor meciuri:

Joi: CSM Oradea – Galatasaray Istanbul (ora 19.00), CNM – Steaua Roșie Belgrad, Dinamo Moscova – Schuurman BZC

Vineri: Dinamo Moscova – Galatasaray Istanbul, HAVK Mladost Zagreb – Schuurman BZC, CSM Oradea – Steaua Roșie Belgrad (ora 12.30), HAVK Mladost Zagreb – Dinamo Moscova, Schuurman BZC – Steaua Roșie Belgrad, CNM – CSM Oradea (ora 20.30).

Sâmbătă: Steaua Roșie Belgrad – Galatasaray Istanbul, Schuurman BZC – CSM Oradea (ora 11.15), CNM – HAVK Mladost Zagreb.

În turul următor al competiției se vor califica primele patru clasate, în timp ce echipele de pe locurile 5-6 vor juca în Eurocup. Meciurile din turul II al Euroligii sunt programate în intervalul 23-25 septembrie, după care vor urma tururile preliminare (22 octombrie-26 februaire), sferturile de finală (14 martie-18 aprilie), iar între 11-13 mai este programat Turneul Final Four al Euroligii.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri