Costa răspunde criticilor lui Paszkany:** „Nu plec de la CFR! Știu ce înseamnă presiunea din fotbal de 25 de ani”

Costa trage de vestiar să-l adune după șocul celor două eșecuri consecutive. „Vreau altă mentalitate, munca noastră de două luni s-a rispit", afirmă hotărât „Animalul", care n-are emoții legate de demitere. „Știu ce înseamnă presiunea din fotbal de 25 de ani", explică Costa.
Costa răspunde criticilor lui Paszkany:** "Nu plec de la CFR! Știu ce înseamnă presiunea din fotbal de 25 de ani"

Costa trage de vestiar să-l adune după șocul celor două eșecuri consecutive. „Vreau altă mentalitate, munca noastră de două luni s-a rispit”, afirmă hotărât „Animalul”, care n-are emoții legate de demitere. „Știu ce înseamnă presiunea din fotbal de 25 de ani”, explică Costa.

Cutremurul provocat de Gaz și Pandurii a lăsat urme pe fețele jucătorilor lui Costa. Rezultatele sunt sub așteptări și mai nou avertizarea patronului Paszkany că-l paște „analiza finală” l-au afectat pe principal. Au resimțit-o și jucătorii la antrenamentul de ieri, deși ieșirea „Animalului” în public a lansat un mesaj de siguranță din partea tehnicianului. „Da, jocul a fost slab la Târgu Jiu. Am pierdut tot ce am muncit în aceste două luni. Cred însă în echipă și știu că vom bate Sportul, pentru că avem calitate”, a punctat ieri Costa, care se jură că presiunea rezultatelor impuse de conducere nu-l afectează. „De 25 de ani știu ce înseamnă presiunea atât la titlu, cât și în jocurile din Liga Campionilor. Așa e în fotbal, atât aici, cât și în alte țări. Dacă nu-ți convine, atunci trebuie să îți schimbi meseria!”, a explicat „Animalul”.

„Jucătorii sunt afectați”

Costa știe însă ce-i lipsește echipei. „Trebuie schimbată repede mentalitatea. Nu mă tem eu de demitere, vom bate Sportul. Nu plec de la CFR”, e decis antrenorul, care admite că jucătorii sunt afectați de ultimele eșecuri. „Da, se simte asta în vestiar. Nimănui nu i-a convenit că echipa a pierdut cele două jocuri. A fost și ghinion. Și la mine a fost la fel”, s-a confesat portarul Daniel Fernandes, pus la zid de fani după gafa de la primul gol cu Pandurii. „Dacă vă îndoiți de forma lui Daniel și de faptul că l-am titularizat, veniți să-l vedeți la antrenamente! Ele sunt deschise”, a replicat tăios și Costa în apărarea jucătorului său.

CFR-UL ÎN PRIMELE 4 ETAPE DE LA PROMOVARE

Sezon Puncte

2004-2005 7
2005-2006 6
2006-2007 12
2007-2008 8
2008-2009 7
2009-2010 7
2010-2011 5

Batem Sportul, sunt convins. Trebuie schimbată mentalitatea jucătorilor, avem valoare
Jorge Costa, antrenor CFR Cluj

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]