Steaua insistă pentru un ultim transfer:** „Mai vrem un străin, dar nu-l putem împrumuta!” Ce zice despre Moraes

Steaua nu a încheiat campania de achiziții din această vară, iar managerul Mihai Stoica spune că face toate eforturile pentru a mai aduce cel puțin un jucător până la finalul campaniei de transferuri. Șeful grupării roș-albastre susține că singurul impediment în calea ultimei mutări pe care o dorește este faptul că nu îl poate obține sub formă de împrumut pe jucător. "Mai este un fotbalist străin pe care îl vrem, dar despre care nu pot spune mai multe. Îl vrem împrumut, dar deocamdată nu se poate. Oricând mai pot apărea surprize până la finalul campaniei de transferuri, așa cum a fost și anul trecut", a spus Mihai Stoica la Fanatik Show, pe DigiSport. Meme se gândește în continuare și la aducerea lui Moraes: "Junior Moraes este unul dintre cei mai buni străini care au evoluat în Liga I. Mă depășesc însă motivele pentru care bulgarii refuză să-l lase să plece".
Steaua insistă pentru un ultim transfer:** "Mai vrem un străin, dar nu-l putem împrumuta!" Ce zice despre Moraes

Steaua nu a încheiat campania de achiziții din această vară, iar
managerul Mihai Stoica spune că face toate eforturile pentru a mai
aduce cel puțin un jucător până la finalul campaniei de
transferuri. Șeful grupării roș-albastre susține că singurul
impediment în calea ultimei mutări pe care o dorește este faptul că
nu îl poate obține sub formă de împrumut pe jucător.

„Mai este un fotbalist străin pe care îl vrem, dar despre
care nu pot spune mai multe. Îl vrem împrumut, dar deocamdată nu se
poate. Oricând mai pot apărea surprize până la finalul campaniei de
transferuri, așa cum a fost și anul trecut”
, a spus Mihai
Stoica la Fanatik Show, pe DigiSport.

Meme se gândește în continuare și la aducerea lui Moraes:
„Junior Moraes este unul dintre cei mai buni străini care
au evoluat în Liga I. Mă depășesc însă motivele pentru care
bulgarii refuză să-l lase să plece”
.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]