Începe reconstrucția lui Poli!** „Până luni o sa avem un nou staff tehnic”

După ce antrenorul Dusa Uhrin Jr. a decis să nu mai continue cu gruparea bănățeană în eșalonul secund, conducerea lui Poli Timișoara a anunțat că până luni va definitiva staff-ul tehnic.
Începe reconstrucția lui Poli!** "Până luni o sa avem un nou staff tehnic"

După ce antrenorul Dusa Uhrin Jr. a decis să nu mai continue cu
gruparea bănățeană în eșalonul secund, conducerea lui Poli
Timișoara a anunțat că până luni va definitiva staff-ul tehnic.

Managerul sportiv Daniel Stanciu a precizat că există deja o
lista de posibili antrenori, iar printre aceștia se află fostul
internațional român Cosmin Contra și fostul tehnician al Stelei,
Edi Iordănescu.

„Am decis de comun acord cu Dusan Uhrin să reziliem
contractul. Îmi pare rău, dar suntem într-un moment în care
încercăm să regândim întreaga activitate la Poli Timișoara. Până
luni o să avem un staff tehnic. Există o listă de posibili
antrenori și din Timișoara și din țară, zilele următoare vom
decide. Edi Iordănescu este pe această listă. Sunt cel puțin cinci
antrenori. Cosmin Contra este una din opțiunile importante. Sunt
însă multe aspecte care țin de bucătăria noastră internă”
,
a declarat Stanciu.

Antrenorii dintre care Timișoara trebuie să aleagă au fost
propuși de Daniel Stanciu, Gheorghe Chivorhia și de Marian Iancu.
Daniel Stanciu a recunoscut că echipa sa trebuie să țină cont de
anumite reguli din Liga II, diferite față de cele din primul
eșalon.

„E posibili să și aducem jucători, dar în primul rând
trebuie să numim un staff tehnic. Trebuie să ținem cont și de
obligativitatea de a juca cu doi jucători sub 21 de ani și că e
permis să joci cu maxim trei străini în liga secundă”
, a
adăugat Stanciu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania