A semnat și Nikolic!** Becali mai pregătește AZI încă două transferuri! Ce mijlocași vor ajunge la Steaua

A semnat și Nikolic!** Becali mai pregătește AZI încă două transferuri! Ce mijlocași vor ajunge la Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Debutul mai slab de campionat i-a făcut pe oficialii Stelei să
se miște foarte repede pe piața transferurilor. Ieri, Steaua s-a
înțeles cu muntenegreanul Stefan Nikolic (21 de ani), de la Poli,
pentru un împrumut până în vară, iar clubul roș-albastru va avea
prima opțiune în privința unui transfer definitiv. Mai mult, Steaua
va oficializa astăzi și transferul lui Alex Bourceanu, tot de la
Timișoara.

Pentru că Mihai Costea nu are încă drept de joc, Gigi Becali a
grăbit negocierile cu Marian Iancu și a reușit să obțină și
semnătura lui Nikolic. Acesta a venit la Steaua sub formă de
împrumut, iar oficialii roș-albaștrilor vor plăti 250.000 de euro.
Mai departe, Steaua are prima opțiune în cazul în care vrea să-l
transfere definitiv pe jucător și va trebui să plătească până la un
milion de euro. „Mi-am dorit foarte mult să ajung la
Steaua, dar nu puteam spune multe până nu ne înțelegeam și la
bani”
, a declarat Nikolic.

Mai mult, acesta este privit ca o soluție pentru momentele
tensionate ale meciurilor. „Este un jucător masiv de careu
și atunci când nu vom avea soluții în atac, nu vom avea idei, o să
aruncăm mingea pentru Nikolic, că se descurcă el”
, a
afirmat Becali la Sport.ro.

La 17 ani
semna cu Lierse

Fotbalistul evoluează pentru echipa de tineret a muntenegrenilor,
iar antrenorul său spune despre Nikolic că este cel mai talentat
fotbalist din Balcani. „Este un profesionist desăvârșit și
practică un fotbal senzațional. La noi, în Muntenegru, este un
star”
, spune Zoran Filipovic, antrenorul naționelei U21 a
lui Muntenegru. Fotbalistul a plecat foarte devreme din țara
natală, la doar 17 ani ajungând la un acord cu echipa belgiană
Lierse.

Se
pregătesc Prepeliță și Sovsic

După ce transferurile lui Nikolic și Bourceanu au fost rezolvate,
Steaua speră să-l legitimeze azi și pe Andrei Prepeliță. Mijlocașul
Universității Craiova are șanse mari să devină azi liber de
contract și astfel să aibă drum liber spre Steaua. Mai mult decât
atât, Gigi Becali a anunțat aseară că Steaua nu a renunțat la Damir
Sovsic, decarul de la NK Zagreb care l-a impresionat pe MM în
amicalul din Austria: „Oferim 1,5 milioane de euro pentru
a-l deține în coproprietate 50% cu croații”
.


Ca să fie legitimați Bourceanu și Nikolic, Steaua
trebuie să prezinte o hârtie cu aprobarea celor de la
ANAF

Mircea Cezar Ionescu, director competiții LPF

Am vorbit cu sindicatele, cu care ne-am împrietenit,
și vom face toate demersurile pentru ca jucătorii să primească
drept de joc. Banii trebuie să meargă la Fisc

Dumitru Dragomir, președinte LPF

Meme nu l-a vrut pe Nikolic, dar nici pe Goian nu
l-a vrut. Am făcut exact ca atunci, l-am luat pe răspunderea mea, e
pariul meu

Gigi Becali, finanțator Steaua


Pentru
Gigi, Băjenaru e Boștină

Într-o intervenție telefonică la Sport.ro, Gigi Becali a dovedit
încă o dată că nu își cunoaște jucătorii. L-a confundat pe Băjenaru
cu Boștină. „La mijloc sunt trei jucători foarte buni, Prepeliță,
Bourceanu și Răduț. Plus că mai este și Boștină, care după părerea
mea este mijlocaș central, nu stânga. În atac, cu Rusescu, Tatu,
Costea și Nikolic, dacă mai vine și Moraes, eu zic că stăm bine.
Cred că avem cel mai bun lot din Romania”, a spus Becali de
dimineață la Sport.ro.

Articol scris de: Cristian VOINEA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri