„Stejarii” prind aripi în Noua Zeelandă!** Echipament revoluționar pentru România

  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de rugby a României va evolua la Cupa Mondială din
Noua Zeelandă (9 septembrie – 23 octombrie) într-un echipament
special, realizat dintr-un material revoluționar.

Tricourile de joc, galbene sau albastre, au pe piept stema
României, pe umărul stâng steagul României, iar pe mâneca dreaptă o
aripă de vultur. „Tricourile sunt confecționate din trei tipuri
diferite de material. Cea mai mare parte a tricoului este
confecționată din Hydrosteel. Un material prin care corpul respiră
foarte bine, dar care în același timp este aproape imposibil de
rupt. Părțile laterale sunt din Hydrosteel Mesh, un material care
ajută la scăderea temperaturii corpului. Mânecile sunt Evapostretch
care permite tricoului să fie mulat pe brațe fără a îngreuna în
vreun fel mișcarea”, a explicat președintele FRR, Alin Petrache.
Aceleași materiale au fost folosite pentru a confecționa tricourile
echiepei Australiei, Canadei, Samoa, Tonga și Fiji. „Am ales să
jucăm cu vulturul pe piept pentru a ne simți cât mai aproape de
România și de români. Tricourile sunt foarte frumoase, cum nu cred
că am avut vreodată. Cred că acest echipament va da aripi
jucătorilor, mai ales că au și niște aripi de înger desenate. Sper
să facem bucurii cum nu am făcut vreodată în acest echipament”, a
continuat Petrache.

Mijlocașul la grămadă al României, Valentin Calafeteanu (foto,
în galben) dorește ca România să îndeplinească obiectivul realist
al participării la Cupa Mondială, o victorie în fața eternei rivale
din Cupa europeană a Națiunilor, Georgia. „Sper să reușim să formăm
un grup. Sper să-i facem mândri pe cei care au încredere în noi. Ne
luptăm cu Georgia, dar sperăm să mai facem niște surprize și să
obținem niște victorii până atunci. Despre Georgia se spune că e în
creștere, dar dacă ne pregătim ca în ultimul an și jumătate, ne vom
mobiliza mai bine, pentru că așa facem noi când avem cuțitul la
os”, a declarat acesta.

Linia a treia a României, Stelian Burcea (foto, în albastru) se
așteaptă la o perioadă grea de pregătire, mai ales în cantonamentul
de două săptămâni la munte. „Avem un preparator fizic foarte bun și
sper să-l exploatăm la maxim. Ne va fi greu acum, dar știm că ne va
fi bine mai târziu în Noua Zeelandă. În cantonamentul din București
vom pune accent pe plan tactic. Sper să ne întoarcem cu rezultate
foarte bune și să-i facem mândri pe români”, a spus el.

Cupa Mondială din Noua Zeelandă se va disputa în perioada 9
septembrie – 23 octombrie. România face parte din grupa B alături
de naționalele Argentinei, Angliei, Scoției și Georgiei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×