Moscova, invadată de „câini”!** Torje, între Rusia și Germania! Lokomotiv își alege antrenorul dintre DOI ROMÂNI

Moscova, invadată de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristea Oprea, impresarul lui Gabriel Torje, vorbește despre
transferul micuțului mijlocaș de la Dinamo. Se pare că
internaționalul este dorit atât în Rusia, cât și la alte cluburi
europene. Germania ar fi atât pe placul jucătorului, cât și pe cel
al impresarului, dar negocierile par a fi în stare mai avansată cu
clubul rus, Lokomotiv Moscova, club pe banca căruia ar putea lua
loc fie Dan Petrescu, fie Ioan Andone.

„Lokomotiv Moscova s-a interesat de Torje încă din
decembrie. Ne-au zis să așteptăm până la numirea noului antrenor și
apoi vor face oferta. Privind suma de transfer, aceasta nu a fost
stabilită, vor urma negocieri. Dinamo trebuie să dorească și să
începem negocierile, de înțeles sigur ne vom înțelege. Torje, dacă ar veni din orice altă țară,
ar fi jucător de 15-20 de milioane
.

Torje își dorește să ajungă la un club mare, dar pentru
el ar fi bine să ajungă în Germania. Gabi vorbește bine
germana.

Salariul oferit din Germania însă e jumătate din cel oferit de
ruși, de 1,2 milioane de
euro
. Sunt însă multe bonusuri.

Nu știu dacă Dan Petrescu îl vrea pe Torje, știu doar de
interesul clubului. Sunt mai multe variante pentru transferul lui
Torje, Lokomotiv e doar una. 100% Torje nu va începe campionatul în
tricoul lui Dinamo.

Și Ioan Andone era
pe lista de posibili antrenori ai lui
Lokomotiv
, a spus impresarul lui
Torje, la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu…
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al FCSB-ului
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al…
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Regula OBLIGATORIE pentru toți românii! S-a anunțat astăzi, 3 Mai
Regula OBLIGATORIE pentru toți românii! S-a anunțat astăzi, 3 Mai
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…