Paszkany vrea sistem argentinian:** „Așa s-ar ajunge ca Liga I să fie transmisă și în străinătate”

Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, crede că nu doar o eventuală pierdere a Timișoarei ar dăuna imaginii Ligii I, ci o întârziere a schimbării sistemului competițional din eșalonul de elită al României. "Din păcate, așa cum arată campionatul românesc acum, se înregistrează o scădere a imaginii Ligii I. Trebuie făcută o reformare rapidă a întrecerii interne, pentru a-l face mai atractiv atât pentru public, cât și pentru sponsori. Modelul pe care ar trebui să-l adoptăm e cel argentinian, este cel mai potrivit. Prima parte a campionatului să se desfășoare regulat, iar apoi play-off și play-out. Acest sistem ar atrage atenția și probabil se va ajunge ca Liga I să fie transmisă și în străinătate, pentru că nu suntem cu nimic mai prejos decât grecii sau ucrainienii", a spus Arpad Paszkany la Sport.ro.
Paszkany vrea sistem argentinian:** "Așa s-ar ajunge ca Liga I să fie transmisă și în străinătate"

Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, crede că nu doar o eventuală
pierdere a Timișoarei ar dăuna imaginii Ligii I, ci o întârziere a
schimbării sistemului competițional din eșalonul de elită al
României.

„Din păcate, așa cum arată campionatul românesc acum, se
înregistrează o scădere a imaginii Ligii I. Trebuie făcută o
reformare rapidă a întrecerii interne, pentru a-l face mai atractiv
atât pentru public, cât și pentru sponsori.

Modelul pe care ar trebui să-l adoptăm e cel argentinian, este cel
mai potrivit. Prima parte a campionatului să se desfășoare regulat,
iar apoi play-off și play-out. Acest sistem ar atrage atenția și
probabil se va ajunge ca Liga I să fie transmisă și în străinătate,
pentru că nu suntem cu nimic mai prejos decât grecii sau
ucrainienii”, a spus Arpad Paszkany la Sport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]