Departe de peluza dezlănțuită

A trecut un an de la noaptea deziluziilor în Cupa UEFA. Toate cele patru echipe românești sucombau înainte ca întrecerea să înceapă cu adevărat. Dinamo conducea, ca de obicei am putea spune, la capitolul dezamăgiri, având cu Nijmegen cel mai bun culoar, față de Rapid cu Wolfsburg, Timișoara cu Partizan și Vaslui cu Slavia Praga.

Un an mai târziu invadăm Europa League cu un careu de ași. Și ca răsturnarea de situație să fie completă, Dinamo e acum primadona. Spre dezamăgirea atleților insolenței care hălăduiesc pe pistă după o masă verde la care scorul punitiv să fie 6-0. După o viață de câine, Costel Orac nu a văzut ceva mai stupid decât niște încețoșați la minte care s-au dus până în Cehia să înjure jucători dinamoviști. În lipsă de altă pistă.

Ca absurdul de la Dinamo să aibă și o notă veselă, thrillerul de la Liberec l-a avut în rol principal pe cel care cu ceva săptămâni în urmă era al cincilea portar din lot. Iar într-un foarte apreciat rol secundar pe Kone, cel care la antepenultimul penalty a fost luat pe sus și împins să ia mingea și să se ducă să bată.

Pentru Dinamo, viitorul sună promițător în liniștea ce o va învălui la meciurile din grupă. Fără atât de româneștii suporteri de scor, care iubesc sau urăsc doar în funcție de ce scrie pe o tabelă, jucătorii lui Bonetti își vor căuta inspirația în aventurile de pe ulița cehă. Și poate în câteva imagini cu un anume 6-1 cu Panathinaikos de acum 20 de ani.