„Nu vom rămâne cu Poli în Liga a III-a!** Ne vom vedea fiecare de drum”

Srgian Luchin (foto), unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai bănățenilor, spune că fotbaliștii s-au solidarizat pentru a putea lupta la titlu, acum un vis interzis alb-violeților.
"Nu vom rămâne cu Poli în Liga a III-a!** Ne vom vedea fiecare de drum"

Srgian Luchin (foto), unul dintre cei mai reprezentativi
jucători ai bănățenilor, spune că fotbaliștii s-au solidarizat
pentru a putea lupta la titlu, acum un vis interzis
alb-violeților.

Ai rămâne la Timișoara în condițiile în care se anunță o
retrogradare într-un eșalon inferior?

Nu, sigur nu, pentru că este o diferență. Îmi doresc să fac
performanță, nu să mă întorc de unde am început. Sunt dezamăgit,
după ce ne-am bătut la campionat să picăm acum!

Nu crezi că se va rezolva până la urmă
situația?

Nu, pentru că am înțeles că este definitivă decizia. Și dacă se
rezolvă cine știe cât va mai dura. Domnul Iancu poate va dovedi că
are dreptate, dar cred că va trece ceva timp.

Ai vorbit cu colegii tăi, care e starea lor de
spirit?

Am vorbit cu Axente, Goga, Scutaru, toți ne întrebăm care va fi
poziția clubului, în funcție de ea fiecare își va vedea de
drum.

Dacă totuși echipa rămâne în Liga I, dar fără
participarea în cupele europene, rămâi la Poli?

Cu siguranță, dacă echipa rămâne în Liga I, aș continua. Am știut
că Timișoara trece printr-o perioadă mai grea. Nu am sabotat
meciurile sau antrenamentele, am fost uniți pentru titlu. Precis
cei ce vor rămâne vor lupta pentru Poli.

Voi știați de problemele cu licența?
Clubul știa de două-trei luni de probleme, am fost avertizați că ar
putea apărea aceste probleme și iată că s-a întâmplat. A fost greu
pentru noi, ne-am automotivat, am fost solidari cu clubul. Dar e
adevărat, chiar și așa e imposibil să nu-ți fugă gândul și la
probleme.


„E foarte ciudată această decizie. Urmăream cu sufletul
la gură ce se întâmplă cu decizia și m-am dezumflat
imediat”
, Srgian Luchin, fundaș Poli Timișoara

„Am discutat cu mai mulți colegi de-ai mei și, în
funcție de liga în care va evolua echipa, ne vom vedea fiecare de
drum”
, Srgian Luchin, fundaș Poli Timișoara


Dinamo ar putea fi viitoarea destinație a lui Luchin, în cazul
în care Poli va fi retrogradată în Liga a III-a

articol scris de Cornel
Biholari

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
Frații Tate rămân în arest. După audierea maraton de joi, instanța din Miami a amânat decizia privind eliberarea pe cauțiune
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Video – Mașina electrică de 20 CP care se încarcă de la soare. Are panouri extensibile și autonomie de 151 km
Promotor.ro