Unul dintre preferații lui Lucescu jr aproape de Rapid!** Copos va trebui să scoată 300.000 €

Unul dintre preferații lui Lucescu jr aproape de Rapid!** Copos va trebui să scoată 300.000 €
  • Publicat:
  • Actualizat:

Colonia brașoveană de la Rapid se extinde. După acontarea
fundașului Oros, ținta giuleștenilor a devenit Marian Cristescu (26
de ani), care și-a dat deja acordul să evolueze pentru Rapid. Se
mai negociază însă suma de transfer.

Cristescu este considerat unul dintre cei mai constanți fotbaliști
brașoveni în ultimul an, iar venirea lui la Rapid ar rezolva mai
multe probleme pentru „feroviari”, care au simțit lipsa unui
mijlocaș central în acest sezon competițional. Ardeleanul de 26 de
ani poate evolua atât în spatele atacanților, cât și ca mijlocaș de
bandă, însă în unele cazuri, Conceicao l-a folosit inclusiv vârf
împins! Contactat de ProSport, fotbalistul a evitat să confirme
subiectul.

Brașovul
a rămas fără 15 jucători!

„Deocamdată sunt în vacanță, sub contract cu FC Brașov, și îmi
încarc bateriile pentru noul sezon. Normal că îmi doresc să joc la
Rapid, este un club mare”, a comentat Cristescu. În momentul de
față, la FC Brașov nu mai puțin de 15 jucători sunt liberi de
contract, inclusiv toți portarii, iar Conceicao a anunțat
conducerea că rămâne și pentru următorul sezon dacă i se aduc
jucătorii pe care îi dorește.

19 partide din
34 a bifat ca integralist Marian Cristescu în acest sezon, reușind
să marcheze trei goluri

500 de mii de
euro
este suma la care transfermarkt.de l-a
cotat pe fotbalistul de 26 de ani

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…