„De 2-3 luni tot vorbesc despre problemele lui Spadacio!** Fără astfel de situații, ne luptam la titlu”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Rapidului, Marius Șumudică, regretă plecarea
căpitanului Spadacio, dar nu contestă fapt că brazilianul ar avea
probleme financiare. Antrenorul giuleștenilor speră ca șocul
despărțirii să nu afecteze foarte mult grupul de jucători și îl
laudă pe Spadacio pentru determinarea de care a dat dovadă în
ultima vreme.

„Este ceva neplăcut momentul în care pleacă și renunță
așa ușor tocmai căpitanul echipei. Nu vreau să mă pronunț, el știe
ce contract are, ce probleme are acasă, dar în ceea ce privește
grupul, este o problemă care va fi foarte greu de gestionat.
Spadacio joacă de trei meciuri cu infiltrații, și-a dorit foare
mult să fie pe teren. Are probleme financiare, de două-trei luni eu
am tot vorbit despre asta. În 15 zile această problemă trebuie
rezolvată, brazilianul este un pion de bază în angrenajul echipei.
Rapidul este foarte bine văzută de UEFA, după parcursul din Europa
League, dar acum după plecarea lui Spadacio și scandalul în care
este implicat Mărgăritescu, imaginea fotbalului românesc are de
suferit”
, a declarat Marius Șumudică.

Marius Șumudică se plânge de atmosfera actuală de la echipă și
spune că dacă ar fi avut parte de liniște, Rapidul ar fi în luptă
directă pentru titlu. „Nu pot să duc la bun sfârșit ceea
ce am făcut până acum, în momentul de față este foarte greu să
gestionez criza de la echipă. Nu vreau să mă dau nici de partea
jucătorilor, nici a conducătorilor, sunt între ciocan și nicovală.
Sunt supărat că trec printr-o situație pe care antrenorul unei
echipe ca Rapidul nu ar trebui să o experimenteze. Această echipă,
cu liniște și cu sprijin financiar, termina pe locul 2, cel
puțin”
, a conchis antrenorul giuleștean.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×