Șiman:** „E păcat că n-am câștigat un meci pe care l-am controlat”

Evoluția Sportului l-a mulțumit pe patronul Vasile Șiman, însă nu la fel se poate spune și despre norocul echipei atunci când mingea s-a aflat în fața porții steliștilor. "Am luat două goluri din două greșeli, este păcat că n-am câștigat un meci pe care l-am controlat și l-am avut în mână. Steaua n-a avut nicio ocazie și a dat două goluri, noi am avut mai mult și nu am reușit să înscriem.
Șiman:** "E păcat că n-am câștigat un meci pe care l-am controlat"

Evoluția Sportului l-a mulțumit pe patronul Vasile Șiman, însă
nu la fel se poate spune și despre norocul echipei atunci când
mingea s-a aflat în fața porții steliștilor.

„Am luat două goluri din două greșeli, este păcat că n-am
câștigat un meci pe care l-am controlat și avut în mână. Steaua n-a
avut nicio ocazie și a dat două goluri, noi am avut mai mult și nu
am reușit să înscriem. La ora actuală, șansele de a evita
retrogradarea sunt aproape nule. E imposibil să câștigăm șapte
meciuri când noi am învins de doar patru ori. Cu Tibi Bălan rămâne
cum am stabilit”
, a spus Șiman la Sport.ro.

Steaua s-a impus cu scorul de 2-1 în deplasarea de la Sportul
Studențesc. Golurile au fost marcate de Irimia (Sportul) și Maicon
(„dublă” / Steaua).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]