„Nu o să plâng că am remizat cu Pandurii!”** Ce spune Uhrin despre acuzele lui Iancu

Egalul obținut pe teren propriu în fața celor de la Pandurii l-a înfuriat pe Marian Iancu, care a spus că va lua măsuri cu cei din conducerea clubului, primul vizat fiind Gheorghe Chivorchian. Tehnicianul lui Poli, Dusan Uhrin, a comentat declarațiile finanțatorului, dar și jocul prestat de echipa sa. "Patronul clubului are dreptate în privința tuturor lucrurilor, Răspunderea o purtăm toți, și antrenori și jucători. Am făcut două greșeli majore care nu trebuiau să apară. La primul gol ne-am organizat greoi după faza fixă, iar la golul doi apărarea a rămas prea avansată în momentul în care mingea a trecut în spatele fundașilor. Nu știu dacă a fost offside la golul doi, dar nu jucăm la offside și de-asta sunt supărat pentru acea fază. Nu o să plâng aici că am remizat, vom vedea dacă ne-a ajutat sau nu acest punct. Avem anumite obiective și dacă nu le-am avea am juca un fotbal mai ușor. Când ești sub presiunea obiectivului îți dorești să câștigi tot timpul, de exemplu Vasluiul a remizat." a declarat Uhrin.
"Nu o să plâng că am remizat cu Pandurii!"** Ce spune Uhrin despre acuzele lui Iancu

Egalul obținut pe teren propriu în fața celor de la Pandurii l-a
înfuriat pe Marian Iancu, care a spus că va lua măsuri cu cei din
conducerea clubului, primul vizat fiind Gheorghe Chivorchian.

Tehnicianul lui Poli, Dusan Uhrin, a comentat declarațiile
finanțatorului, dar și jocul prestat de echipa sa.

„Patronul clubului are dreptate în privința tuturor
lucrurilor, Răspunderea o purtăm toți, și antrenori și jucători. Am
făcut două greșeli majore care nu trebuiau să apară. La primul gol
ne-am organizat greoi după faza fixă, iar la golul doi apărarea a
rămas prea avansată în momentul în care mingea a trecut în spatele
fundașilor. Nu știu dacă a fost offside la golul doi, dar nu jucăm
la offside și de-asta sunt supărat pentru acea fază. Nu o să plâng
aici că am remizat, vom vedea dacă ne-a ajutat sau nu acest punct.
Avem anumite obiective și dacă nu le-am avea am juca un fotbal mai
ușor. Când ești sub presiunea obiectivului îți dorești să câștigi
tot timpul, de exemplu Vasluiul a remizat.”
a declarat
Uhrin.

Cehul a vorbit și despre perioada mai puțin fastă pe care o
traversează Ianis Zicu.

„Zicu trece printr-o perioadă la fel de bună, a dat și
gol, chiar dacă e nerefăcut.
„, a mai spus cehul.

Antrenorul lui Poli a ținut să lămurească și jocul haotic
prestat de echipa sa în partea secundă a meciului, cu mingi lungi
direct pe vârfuri.

„Eram conduși și trebuia să întoarcem rezultatul.
Jucătorii au vrut să trimită cât mai repede mingea în
față.”,
a spus Uhrin.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]