Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Galeria nu e de acord cu revenirea lui Lazăr:** „Nu vrem prefăcuți la echipă”

Galeria nu e de acord cu revenirea lui Lazăr:** „Nu vrem prefăcuți la echipă”

Decizia lui Copos în „cazul Lazăr" i-a fă­cut pe fanii rapidiști să ia atitudine. Suporterii Rapi­­dului au reacționat la decizia patronului și sunt de partea lui Marius Șumudică. Din pun­ctul lor de vedere, acesta nu a greșit cu nimic în momentul în care l-a exclus din lot pe fostul căpitan. George Copos a ținut să le reamintească că obținerea licenței l-a costat peste trei milioane de euro și are dreptul să impună un jucător în lotul echipei. „Nu mă interesează ce spun fanii. Eu, George Copos, am făcut un credit personal la bancă de trei milioane de euro pentru a lua licența și cred că am această calitate de a aduce un jucător de valoarea lui Costin Lazăr. Este căpitanul echipei, iar aici este vorba de respect", a declarat patronul giuleștenilor, George Copos. „ce tupeu are lazăr!" De asemenea, antrenorul rapidist s-a gândit la un moment dat să-și dea demisia, însă, având susținerea conducerii administrative, a vestiarului și a fanilor, a renunțat la gestul orgolios pe care intenționa să-l facă astăzi. Iar fanii îl susțin și îl atacă pe Lazăr. „Are două trofee în cinci ani și mai face și mofturi. Vrea să ajungă milionar la pensie?! După ce încerci să schimbi antrenorul venerat de galerie, îți trebuie mult tupeu să mai îmbraci tricoul Rapidului. Nu vrem prefăcuți la echipă", a fost reacția liderului galeriei, Valentin Marincea. GROBIAN Becali l-a înjurat ca la ușa cortului pe „Vamă" Dinu Gheorghe a răspuns acuzațiilor conform cărora Rapid a făcut o divizare de societate
Galeria nu e de acord cu revenirea lui Lazăr:** "Nu vrem prefăcuți la echipă"

Decizia lui Copos în „cazul Lazăr” i-a fă­cut pe fanii rapidiști
să ia atitudine. Suporterii Rapi­­dului au reacționat la decizia
patronului și sunt de partea lui Marius Șumudică. Din pun­ctul lor
de vedere, acesta nu a greșit cu nimic în momentul în care l-a
exclus din lot pe fostul căpitan.

George Copos a ținut să le reamintească că obținerea licenței l-a
costat peste trei milioane de euro și are dreptul să impună un
jucător în lotul echipei. „Nu mă interesează ce spun fanii. Eu,
George Copos, am făcut un credit personal la bancă de trei milioane
de euro pentru a lua licența și cred că am această calitate de a
aduce un jucător de valoarea lui Costin Lazăr. Este căpitanul
echipei, iar aici este vorba de respect”, a declarat patronul
giuleștenilor, George Copos.

„Ce tupeu
are Lazăr!”

De asemenea, antrenorul rapidist s-a gândit la un moment dat să-și
dea demisia, însă, având susținerea conducerii administrative, a
vestiarului și a fanilor, a renunțat la gestul orgolios pe care
intenționa să-l facă astăzi. Iar fanii îl susțin și îl atacă pe
Lazăr. „Are două trofee în cinci ani și mai face și mofturi. Vrea
să ajungă milionar la pensie?! După ce încerci să schimbi
antrenorul venerat de galerie, îți trebuie mult tupeu să mai
îmbraci tricoul Rapidului. Nu vrem prefăcuți la echipă”, a fost
reacția liderului galeriei, Valentin Marincea.

Becali
l-a înjurat ca la ușa cortului pe „Vamă”

Dinu Gheorghe a răspuns acuzațiilor conform cărora Rapid a făcut o
divizare de societate și riscă retrogradarea cu o glumă care l-a
scos din minți pe Gigi Becali (foto). „Noi nu ne ocupăm de divizări
de oi și de miei”, a fost scânteia care l-a determinat pe patronul
Stelei să explodeze la un nivel la care nu mai coborâse de mult.
„Îl bag în aia a mă-sii pe președintele Rapidului. M-am săturat de
glumele lui. Că oile mă-sii, că morții mă-sii, că morții lu’
tac’su, că gâtu mă-sii, că gâtul lu’ tac’su. Vagabondul ăsta deja
exagerează!”, a fost reacția șocantă a latifundiarului în direct la
GSP TV.

Scorul
rămâne 0-0

Comisia de Disciplină din cadrul LPF a respins ieri contestația
Universității Craiova cu privire la întreruperea nocturnei din
Giulești la jocul de luni seara, considerând-o nefondată. Oltenii
mizau pe o omologare cu 3-0 la masa verde, dar membrii comisiei și
observatorul jocului, Valentin Alexandru, au hotărât că n-a fost
vorba despre două defecțiuni, ci doar de una, în minutul 41. Pana
din minutul 70 a fost notată în raport drept o cădere de tensiune,
iar memoriul Craiovei n-a avut astfel nicio șansă de izbândă. „Vom
merge la TAS!”, a amenințat Mititelu.

Selecție
la Pro Rapid

Rapid București organizează vineri, 15 aprilie 2011, ora 09:00, la
baza Pro Rapid, o acțiune de selecție pentru copii născuți între
anii 1995 și 2002, inclusiv. Copiii interesați să participe la
selecție vor avea asupra lor trening (echipament de joc) și
echipament de picior.