Ei sunt cei 3 membri din CEx al FRF care au cerut SCHIMBAREA lui Lucescu junior!** VEZI cum au fost împărțite voturile!

Redactor:
Cosmin Boghiu
Ei sunt cei 3 membri din CEx al FRF care au cerut SCHIMBAREA lui Lucescu junior!** VEZI cum au fost împărțite voturile!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF Mircea Sandu și reprezentanți ai Ligii I și a
III-a, Cristian Borcea, respectiv Cristian Bobar, au votat joi, în
cadrul Comitetului Executiv al federației pentru demiterea
selecționerului Răzvan Lucescu, a declarat pentru MEDIAFAX unul dintre
membrii C.Ex sub protecția anonimatului.

„Borcea a fost singurul care a absentat de la ședință,
dar și-a trimis punctul de vedere în scris, care a fost prezentat
la mapă, prin care cerea demiterea lui Lucescu, dar majoritatea a
decis rămânerea lui până la meciul cu Bosnia. Borcea s-a pronunțat
pentru mazilirea lui Lucescu, la fel Mircea Sandu și Bobar.
Ceilalți zece membri au fost de părere că trebuie să rămână
condiționat însă de meciul cu Bosnia. Dacă câștigă nu pleacă și își
duce mandatul până la final. La egal sau înfrângere, gata, direct
afară, nu mai pierdem vremea cu alte analize”,
a declarat
pentru MEDIAFAX sursa
citată.

Oficialul FRF a precizat faptul că selecționerul Răzvan Lucescu
a lipsit de la ședință, dar a trimis un raport de activitate, citit
de unul dintre colaboratorii săi, Dan Apolzan: „Și-a
prezentat și Lucescu un punct de vedere, dar în stilul clasic, când
vrei să te ferești de răspundere îl trimiți pe Apolzan. A fost
oarecum nepoliticos din partea lui că nu a venit, a fost la
Barcelona, la meciul lui taică-său”.

Ceilalți zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au
votat în cadrul ședinței pentru rămânerea lui Răzvan Lucescu în
postul de selecționer al echipei naționale au fost Dumitru
Dragomir (prim-vicepreședinte al FRF), Octavian Goga
(vicepreședinte FRF, reprezentant al fotbalului amator), Marius
Stan (reprezentant al cluburilor din Liga I), Cornel Șfaițer
(reprezentant al cluburilor din Liga a II-a), Marian Rusen
(reprezentant al cluburilor din Liga a II-a), Ștefan Stana
(reprezentant al cluburilor din Liga a III-a), Paul Costaș
(reprezentantul cluburilor cu activitate exclusivă de copii și
juniori), Sorin Țerbea (reprezentantul cluburilor de fotbal în
sală), Marian Pălărie (reprezentantul cluburilor de fotbal
feminin), Vasile Avram (președintele Comisiei Centrale a
Arbitrilor) și Dumitru Costin (președintele sindicatului
fotbaliștilor AFAN).

Tehnicianul Răzvan Lucescu rămâne în funcția de selecționer al
naționalei până la meciul cu reprezentativa Bosniei-Herțegovina,
s-a stabilit, joi, în Comitetul Executiv al Federației Române de
Fotbal.

Meciul România – Bosnia-Herțegovina, din grupa D a
preliminariilor Campionatului European din 2012, va avea loc la 3
iunie.

După cinci partide disputate în Grupa D a preliminariilor pentru
Campionatul European 2012, România ocupă locul al cincilea al
clasamentului, cu cinci puncte. Reprezentativa României a câștigat
un singur meci, cu Luxemburg, pe teren propriu, pierzând partidele
din deplasare cu Franța și Bosnia-Herțegovina și realizând două
egaluri, cu Albania și Belarus.

Pe primul loc al clasamentului se situează Franța, cu 12 puncte,
urmată de Belarus și Albania, cu câte opt puncte, și
Bosnia-Herțegovina, cu șapte puncte, dar cu un meci mai puțin
disputat. Ultimul loc al clasamentului îl ocupă Luxemburg, cu un
singur punct.

În preliminariile Euro-2012, România mai are de disputat trei
meciuri pe teren propriu, cu Bosnia-Herțegovina, Franța și Belarus,
și două partide în deplasare, cu Luxemburg și Albania. La
Campionatul European din Polonia și Ucraina se califică direct
prima clasată din fiecare grupă, formația de pe locul doi cu cel
mai bun punctaj, iar celelate ocupante ale poziției secunde vor
dispute un baraj tur-retur între ele.

Răzvan Lucescu a fost numit selecționer în 29 aprilie 2009,
înlocuindu-l pe Victor Pițurcă. În mandatul său, echipa națională a
jucat până acum 10 meciuri oficiale, obținând 3 trei victorii, 4
egaluri și 3 înfrângeri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…