FOTO** „Cluj Arena” va fi încadrat în categoria „elite”! VEZI când va fi inaugurat stadionul!

Redactor:
Cosmin Boghiu
FOTO**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucrările la stadionul municipal Cluj-Napoca sunt realizate în
proporție de 80 la sută în ceea ce privește construcția și 30 la
sută privind instalațiile, noua arenă urmând să fie încadrată la
categoria „elite” și să fie finalizată în luna august.

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Radu Bica a declarat,
joi, în urma unei vizite la stadion, că autoritățile județene au
achitat peste 50 la sută din costurile investiției.

„Lucrările la stadionul municipal sunt realizate în
proporție de 80 la sută în ceea ce privește stadiul fizic al
construcției și 30 la sută în ceea ce privește instalațiile, arena
urmând să fie finalizată în luna august. S-a început amplasarea acoperișului, iar
în următoarele două săptămâni se va începe montarea celor 30.000 de
scaune și se va trece la montarea gazonului, a nocturnei și a
pistei de atletism.
CJ Cluj a achitat peste 50 la sută din
costurile investiției care se ridică la 36 de milioane de euro.
Stadionul respectă standardele FIFA și UEFA și va fi încadrat la
categoria «elite», al doilea din țară după «Lia Manoliu» din
București”
, a spus Bica.

El a arătat că pe șantier lucrează, în prezent, 400 de persoane,
numărul acestora urmând să depășească 500, odată cu accelerarea
lucrărilor de instalații.

Ioan Așchilean, directorul societății de construcții ACI, cea
mai mare firmă din consorțiul care construiește stadionul, a
declarat, la rândul său, că pista de atletism va fi omologată
conform standardelor Federației Internaționale de Atletism (IAAF),
pentru a putea găzdui competiții internaționale, fiind singura de
acest fel din țară.

Inaugurarea oficială a stadionului va avea loc în luna
octombrie, prin organizarea unui meci de fotbal la care va
participa o echipă din străinătate.

Lucrările la stadionul municipal Cluj-Napoca au început în iulie
2009.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Aceste mașini sunt confiscate! S-a decis eliminarea acestor abţibilduri de pe vehicule
Aceste mașini sunt confiscate! S-a decis eliminarea acestor abţibilduri de pe vehicule
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×