Mutu ne invită să alegem: **”Decideți: sunt salvator sau gropar?”

Mutu ne invită să alegem: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

„M-am tăiat la bărbierit”, au fost primele cuvinte rostite de
Adrian Mutu ieri, la întâia conferință de presă la echipa națională
după 17 luni de absență. De încheiat, a încheiat cu multă ambiție:
„Vreau să bat recordul de goluri la echipa națională, deținut de
Hagi”.

Își duce batista spre buza de jos, pe care se vede o ușoară urmă
de sânge, și degetele parcă îi tremură. Ar fi primul tremurat al
unei părți din Mutu în toți acești ani, în care, la victorii,
înfrângeri sau escapade, ne confruntăm cu el ca personaj. Este doar
o impresie, pentru că discursul îi e sigur și natural, chiar dacă
întrebările, dată fiind conjunctura, vin ca un torent și nu sunt
deloc comode: „Te deranjează că Mircea Lucescu spune că ai vândut
meciul de la Belgrad, cu Serbia?”.

Se încruntă, tinde parcă să fie dur la adresa lui Lucescu
senior, dar își dă seama că până acolo e Lucescu junior, cu care
acum două zile stabilea măcar un pact de neagresiune: „Mircea
Lucescu e antrenor la Șahtior, așa că e mai puțin important ce
spune. Pentru mine conta doar dacă Răzvan Lucescu spunea că am
vândut meciul, și nu a spus asta!”.

Terenul, locul unde
se iartă tot

Îl încearcă un zâmbet. Îl știți! Cel din colțul gurii și cu bărbia
ușor încrețită. Și-l reține pentru că subiectele rămân grave și
momentul nu e unul tocmai fericit: „Am vorbit cu Răzvan despre ce
trebuie să facem în continuare, nu despre trecut și despre ce s-a
întâmplat în trecut. Am cerut iertare colegilor care au fost la
Belgrad, pentru că așa e normal într-un grup. Suporterii pot crede
ce vor acum. Îmi rămâne doar să demonstrez pe teren ce fel de om
sunt”.

Numărul 10 are un
singur stăpân

În ochi i se citește cocktailul de orgoliu și ambiție, în timp ce
batista îi tamponează buza tăiată la bărbierit. Încearcă să fie
egal în ton, vorbe și atitudine, dar bestia din el mârâie din când
în când: „Nu! Nu mi-a fost greu să recuperez tricoul cu numărul 10
de la Florescu și voi demonstra în Bosnia că-l merit”. E îmbrăcat
în treningul naționalei și, dacă altădată mâinile i se roteau în
gesturi teatrale, de data aceasta stau cuminți pe genunchi,
strângând batista cu urme de sânge. „Când te simți invincibil,
atunci greșești. Eu sper să rămân același fotbalist și să ajut
echipa României”, spune Mutu.

E ispitit apoi să vorbească despre țelul de a-l depăși pe Hagi
în topul golgheterilor naționalei și răspunde cu aceeași ambiție pe
care o corectează pe finalul discursului: „Da, mă interesează să-l
depășesc pe Hagi. Mă interesează, dar mai mult aș vrea să merg la
un turneu final. Dacă mergem acolo, depășesc automat și numărul de
goluri marcate de Hagi!”.

CONCLUZIE: Fiara din Mutu nu a murit, pentru că
fiara este Mutu! Însă, atâta vreme cât Mutu, la 32 de ani, își ține
fiara în lesă și îi dă drumul doar la Zenica sau pe alte stadioane,
Mutu este ce are România mai de valoare în fotbal acum. De data
asta nu îl credem, ci aproape că îl credem. Și așteptăm Bosnia pe
tavă și, mai mult decât atât, pe post de compensație pentru tot ce
n-a știut să fie până acum.

Va fi
rău cu bosniacii!

La finalul conferinței organizate ieri la Complexul de la
Mogoșoaia, Adrian Mutu s-a ridicat și a plecat încruntat spre
hotelul bazei. Urmat de reporterii ProSport, care au insistat ca
Mutu să transmită tuturor un mesaj. Rostit printre dinți, cu
aceeași nemăsurată ambiție, verdictul nu lasă loc de îndoieli față
de ce va fi Mutu în Bosnia: „Veți vedea în Bosnia cât de mult
iubesc eu România!”.

29 de goluri a marcat Adrian Mutu
până acum la echipa națională, cu șase mai puțin decât Gică
Hagi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu…
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al FCSB-ului
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al…
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
OBLIGAȚIE totală pentru toți cei care au CONT LA BANCĂ. Regulile au venit direct de la Poliție
OBLIGAȚIE totală pentru toți cei care au CONT LA BANCĂ. Regulile au venit direct de la Poliție
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…