Steaua și Dinamo, excluse din luptă**: Campionatul, o afacere în trei! Cum poate lua Vaslui primul titlu

Redactor:
Robert Zamfir
Steaua și Dinamo, excluse din luptă**: Campionatul, o afacere în trei! Cum poate lua Vaslui primul titlu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, este convins că
rezultatele meciurilor directe dintre cele trei echipe aflate în
prezent pe podium va decide campioana, dezavantajată din acest
punct de vedere fiind FC Timișoara, care va întâlni în deplasare FC
Vaslui și Oțelul Galați.

„Meciurile directe dintre cele trei echipe aflate pe podium
vor decide campioana. Dacă batem la Galați, și nu văd de ce nu am
face-o, și învingem și pe FC Timișoara acasă, avem cele mai mari
șanse să luăm titlul. Oricum, lupta va rămâne deschisă, cu
fereastra spre noi. Să nu uităm că ambele echipe au de jucat cu
Steaua și nu le va fi ușor. În plus, sunt și acele meciuri cu
adversari care par facili, însă acest lucru se va dovedi că este
doar pe hârtie. Nu mai există echipe de dinainte
câștigătoare”
, a declarat, marți, Adrian Porumboiu

Finanțatorul FC Vaslui susține că nu va avea niciun fel de „răutăți
sau rezerve” dacă Oțelul sau FC Timișoara va câștiga
campionatul.

„Nu o să am niciun fel de răutăți sau rezerve dacă una din cele
două echipe se va clasa, în final, înaintea noastră și va câștiga
campionatul. Nu-mi rămâne decât să o felicit. Dar nici nu vom pleca
garda în fața lor. Vă spun clar: Vasluiul va lua
campionatul”
, este convins Adrian Porumboiu.

FC Vaslui ocupă, în prezent, locul trei în Liga I, cu 40 de puncte,
la opt puncte de liderul Oțelul Galați și la șase puncte de
ocupanta locului secund, FC Timișoara.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×