Avantajul cantonamentelor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne pe Google News

Component de bază al trupei câștigătoare a CCE, Marius Căta
Chițiga (foto, în stânga) susține că generația lui doar progresa.
Nu regresa niciodată.

Vă este dor de momentele de sportiv?
Da. Îmi lipsesc viața de cantonament, antrenamentele, regimul de
viață… Este o mare greșeală că sportivii din ziua de azi fug de
cantonamente. Mie mi-a plăcut în cantonamente, am muncit, am avut
motivație, am vrut să fiu un sportiv bun, un voleibalist bun și a
trebuit să muncesc mult ca să îi ajung pe colegii mei, să-i
depășesc pe colegii mei. A trebuit să fiu modest, să arăt că sunt
un jucător bun, pentru că era greu să intru într-o echipă care se
sudase în timp.
Cum ați reușit să dominați Europa atâția
ani?
Spiritul de competiție dintre noi ne-a ajutat să dominăm Europa.
Dorința de a ne desăvârși ca sportivi, de a ne dezvolta tehnica
individuală ne-a ajutat, a fost o treabă constructivă. Nu am avut
momente în care să avem regres.
De ce nu își revine voleiul masculin
românesc?
Regresul a venit, din păcate, aș zice eu, din motive nedorite de
noi, independente de voința noastră. Alte cauze au fost și nu cred
că mai trebuie comentate. Probabil că la un moment dat vor fi
spuse, de fapt sigur vor fi spuse. Păcat este că cineva a zis „după
mine potopul” și așa a fost, iar de atunci voleiul românesc nu și-a
mai revenit. Un mare antrenor (n.r.- Nicolae Sotir, fost tehnician
al echipei Dinamo și al naționalei la turneul de la JO de la
Moscova), toată admirația pentru ce a făcut ca antrenor, dar a zis
asta și asta a ieșit. E același om care ne-a dus sus, dar ne-a dus
și jos.

Jucătorii actuali, fără încredere

Care este cea mai mare satisfacție ca
jucător?
La nivel de club am câștigat tot ce se putea câștiga la acel nivel.
Cupa Campionilor Europeni, Cupe Balcanice. Am avut privilegiul să
fac parte din echipa care a câștigat pentru a treia oară
competiția, iar trofeul a rămas definitiv în țară. Am jucat alături
de Oros, Dumănoiu, Tutovan, Gunther Enescu, Păușescu, Gârleanu și
Slabu. La națională am fost unul dintre jucătorii importanți – și
n-aș vrea să par lipsit de modestie… Dar când am intrat pe teren,
am avut un aport important și poate chiar decisiv într-un moment
esențial al jocului din serie, în meciul cu Brazilia (n.r.- în faza
grupelor la turneul olimpic din 1980, scor 3-1 pentru România. El a
intrat la 1-1 și 12-9 pentru brazilieni).
Va mai avea puterea voleiul masculin să revină în
elită?
Paradoxal, voleiul masculin nu cred că își va reveni prea curând,
deși sunt jucători cu foarte multe calități fizice. Ce le lipsește?
Dorința noastră de muncă sau să arate mai multă înțelepciune. Le
lipsește încrederea că pot ajunge sus. Noi am crezut că putem
ajunge sus, aici e diferența de mentalitate. Nu au fost atâția bani
ca azi. Au fost, poate, alte avantaje, dar mici în comparație cu
cât suflet am pus. Ca și în societatea noastră, treaba asta
lipsește, că putem fi mai buni.