Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » „Hagi a pregătit numai echipe dubioase!** La Timișoara și Steaua nu s-a vrut performanță”

„Hagi a pregătit numai echipe dubioase!** La Timișoara și Steaua nu s-a vrut performanță”

Criticat după rezultatele slabe obținute cu Galata în ultimele jocuri, Gică Hagi își vede postul amenințat, turcii amânând încă o decizie asupra tehnicianului până la Adunarea Generală de la finalul lunii martie. Fostul tehnician al Stelei și al echipei naționale, Emeric Ienei sare în apărarea fostului său elev și spune că insuccesele sale din cariera de antrenor nu i se datorează în totalitate. "El vrea perfecțiunea și asta e imposibil de atins. Ca jucător a fost unic și vrea ca și jucătorii pe care-i pregătește să fie la fel ca el. Ce se întâmplă la Galatasaray nu este numai vina lui. Toată conjunctura e de vină. Gică este ocolit de șansă, însă eu îl apreciez pentru perseverența de care dă dovadă", a spus Emeric Ienei, conform Adevărul. Ienei a mai precizat că majoritatea echipelor pregătite de "Rege" până în acest moment au fost "dubioase". "Lui i-au lipsit rezultatele. Pe unde a antrenat în România, toate echipele erau dubioase. Nici la Timișoara și nici la Steaua nu s-a vrut performanță, iar Hagi asta urmărește. Patronatul de la Steaua nu a avut răbdare cu el și nu i-a asigurat liniștea de care are nevoie un antrenor la echipă, iar la Galatasaray e la fel ca la Steaua", a mai precizat Emeric Ienei.
"Hagi a pregătit numai echipe dubioase!** La Timișoara și Steaua nu s-a vrut performanță"

Criticat după rezultatele slabe obținute cu Galata în ultimele
jocuri, Gică Hagi își vede postul amenințat, turcii amânând încă o
decizie asupra tehnicianului până la Adunarea Generală de la
finalul lunii martie.

Fostul tehnician al Stelei și al echipei naționale, Emeric Ienei
sare în apărarea fostului său elev și spune că insuccesele sale din
cariera de antrenor nu i se datorează în totalitate.

„El vrea perfecțiunea și asta e imposibil de atins. Ca
jucător a fost unic și vrea ca și jucătorii pe care-i pregătește să
fie la fel ca el. Ce se întâmplă la Galatasaray nu este numai vina
lui. Toată conjunctura e de vină. Gică este ocolit de șansă, însă
eu îl apreciez pentru perseverența de care dă dovadă”,
a
spus Emeric Ienei, conform Adevărul.

Ienei a mai precizat că majoritatea echipelor pregătite de „Rege”
până în acest moment au fost „dubioase”.

„Lui i-au lipsit rezultatele. Pe unde a antrenat în
România, toate echipele erau dubioase. Nici la Timișoara și nici la
Steaua nu s-a vrut performanță, iar Hagi asta urmărește.
Patronatul de la Steaua nu a avut răbdare cu el și nu i-a asigurat
liniștea de care are nevoie un antrenor la echipă, iar la
Galatasaray e la fel ca la Steaua”
, a mai precizat Emeric
Ienei.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro