„Struțul”, show la Stockholm!** Învins de campionul mondial en-titre, dar peste vechiul său rival, Olsson

Ultima repetiție înaintea Campionatului European de sală din Paris (4-6 martie) s-a dovedit un succes pentru Marian Oprea (28 de ani). Aseară târziu, la puternicul Grand Prix de la Stockholm, „Struțul" a încheiat proba de triplusalt pe poziția secundă, cu 17,37 m - record personal al sezonului. La trei zile după ce a concurat la Naționalele de la București, piteșteanul a întins din nou ruleta. De astă dată alături de cei mai buni jucători de șotron ai momentului (doar francezul Teddy Thamgo a lipsit) în țara rivalului său de un deceniu, suedezul Christian Olsson. Și Oprea sau Opreeeeeea, cum i-a rostit numele MC-ul evenimentului, și-a continuat progresia rezultatelor. A reușit un modest 16,71 m din prima tentativă, iar cea de-a doua a coincis cu vârful personal de sală al anului și al ultimelor cinci sezoane! Marian și-a luat avânt precum Tamaș la loviturile libere, a pornit parcă dintr-un block-start reprezentat de panourile publicitare, izbutind un incredibil 17,37 m! Iar la mijlocul concursului (după trei încercări) se afla pe prima poziție, în fața campionului mondial și european en-titre, Philips Idowu (17,21 m), dar și peste omul care i-a suflat aurul la JO 2004, Christian Olsson (17,06 m).
"Struțul", show la Stockholm!** Învins de campionul mondial en-titre, dar peste vechiul său rival, Olsson

Ultima repetiție înaintea Campionatului European de sală din
Paris (4-6 martie) s-a dovedit un succes pentru Marian Oprea (28 de
ani). Aseară târziu, la puternicul Grand Prix de la Stockholm,
„Struțul” a încheiat proba de triplusalt pe poziția secundă, cu
17,37 m – record personal al sezonului.

La trei zile după ce a concurat la Naționalele de la București,
piteșteanul a întins din nou ruleta. De astă dată alături de cei
mai buni jucători de șotron ai momentului (doar francezul Teddy
Thamgo a lipsit) în țara rivalului său de un deceniu, suedezul
Christian Olsson. Și Oprea sau Opreeeeeea, cum i-a rostit numele
MC-ul evenimentului, și-a continuat progresia rezultatelor. A
reușit un modest 16,71 m din prima tentativă, iar cea de-a doua a
coincis cu vârful personal de sală al anului și al ultimelor cinci
sezoane! Marian și-a luat avânt precum Tamaș la loviturile libere,
a pornit parcă dintr-un block-start reprezentat de panourile
publicitare, izbutind un incredibil 17,37 m! Iar la mijlocul
concursului (după trei încercări) se afla pe prima poziție, în fața
campionului mondial și european en-titre, Philips Idowu (17,21 m),
dar și peste omul care i-a suflat aurul la JO 2004, Christian
Olsson (17,06 m).

S-a
menajat

Au urmat însă încă trei serii de încercări. Purtat pe brațe de
3.000 de fani și de acordurile celebrului hit Thunderstruck al
celor de la AC DC, Olsson a izbutit doar rezultate inferioare
românului. În schimb, Idowu s-a propulsat din a patra tentativă la
17,48 m, o distanță ce l-a înșurubat în vârf până la final. Oprea a
privit însă spre Europene, menajându-se. A spus pas tentativelor
patru și cinci, iar încercarea finală a fost depășită. Peste zece
zile, la Paris, „Struțul” pornește drept favorit la podium.

„După această săritură pot visa la o medalie la
Europenele de la Paris”,
Marian Oprea, vicecampion
olimpic

este locul pe care s-a clasat campio­nul olimpic Nelson Evora
(16,37 m)

CLASAMENT FINAL
TRIPLUSALT

1. Philips IDOWU (Ang) 17,48 m
2. Marian OPREA (Rom) 17,37
m

3. Alexis COPELLO (Cub) 17,22 m
4. Christian OLSSON (Sue) 17,06 m

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]