Il Luce, cu gândul la trofeul Ligii**: „Totul e posibil! Nu ne e frică de Barcelona”

Redactor:
Robert Zamfir
Il Luce, cu gândul la trofeul Ligii**:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șahtior este la 12 puncte de marea rivală de la Dinamo Kiev, iar
grijile lui Mircea Lucescu se îndreaptă mai mult spre Liga
Campionilor. Il Luce îi dă dreptate lui Raț, cel care spune că se
gândește la câștigarea trofeului. Ucrainienii dau startul în Europa
în dubla cu Roma și Il Luce speră într-un parcurs asemănător celui
în care Șahtior a câștigat ultima Cupă UEFA: „Totul e posibil, nu
ne e frică de Barcelona”

„Așa s-a întâmplat și când am câștigat Cupa UEFA. După ce
am trecut de Tottenham, a fost mai ușor… Indiferent ce echipă vom
întâlni, avem șanse. Vedeți Arsenalul cât de bine joacă, dar noi
i-am bătut. De Barcelona nu ne e frică… I-am mai bătut, și încă
pe Camp Nou”
, a declarat Mircea Lucescu pentru Click

Totuși, Il Luce recunoaște că Barcelona si Real sunt favoritele la
câștigarea Ligii, chiar dacă spaniolii se plâng de faptul că
Primera Division s-a transformat într-un campionat al Scoției, cu
aceleași două echipe care se bat la titlu

„Motivația Barcelonei și Realului este dusă la extrem,
nu-și pot permite să piardă un punct. Nu doar datorită jucătorilor,
ci și presiunii exercitate asupra lor: televiziuni, ziare,
președinți, public, fani… Acesta este motivul pentru care cred că
Barcelona și Real pot juca foarte lejer finala Champions
League”,
a mai spus Mircea Lucescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…