Interviu spumos cu Ioan Neculaie: „Dinu ‘Vamă’ și Copos m-au făcut!”** Vezi acuzele la adresa celor doi!

Interviu spumos cu Ioan Neculaie:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Limuzina neagră, cu geamuri fumurii, se oprește brusc în poarta
stadionului ICIM, baza de antrenament a „stegarilor”.

Ioan Neculaie iese din mașină în grabă, lăsând să se vadă ecranul
televizorului din Audi-ul său A8 cum stă conectat pe un post de
știri. Ține o țigară în mâna stângă și își caută bricheta în geaca
neagră Armani. „Băi, băieți, ce-aveți fețele astea de zici că a
căzut Intercontinentalul pe voi?”, aruncă din start o glumă. „Hai,
veniți aici să înghețăm împreună!”. Le face o vizită-fulger
jucătorilor aflați în plin antrenament, prima de la venirea lui
Toni Conceicao la echipă, și apoi revine pregătit de interviu.
Totuși, discuția cu reporterii nu începe fără o ultimă poantă: „Să
nu cumva să vă gândiți să-mi faceți vreo poză, că am uitat să mă
machiez!”.

Domnule Neculaie, ce înseamnă fotbalul pentru
dumneavoastră?

O foarte mare grijă în plus! O grijă care se adaugă miilor pe care
le am la fabrică. Sigur, pentru oraș e un lucru important, iar de
lucrul acesta n-am cum să nu țin cont. Dar pentru mine, personal, e
o grijă! Eu muncesc toată ziua, de dimineața până seara!

Dar, după atâția ani de când sunteți în fenomen, n-a reușit să se
transforme într-o pasiune?

Daaaaaaaaa! Fotbalul a devenit pasiunea vieții mele! (zâmbește
ironic). E farmecul vieții, cum ar spune Copos. De fapt, să-l lăsăm
pe George în pace, că nu vreau să parafrazez pe nimeni. Avem
vocabularul la noi și nu trebuie să împrumutăm expresii de la
alții. Bine, nici nu prea am avea de la cine să luăm…

Dacă nu este o pasiune, măcar e o afacere
profitabilă?

Hai, fiți serioși! Nu se scot bani din fotbal, ci se cheltuiesc
sume incredibile. Bani și nervi, asta îți mănâncă fotbalul! Din
sportul ăsta se câștigă doar imagine, iar acest lucru e valabil
doar pentru unii. Și eu am vrut la început notorietate, dar după
vreo trei ani m-am retras și mi-am văzut de ale mele.

„Borcea, Copos și Gigi sunt bolnavi de
publicitate!”

Acum este însă la modă „modelul Gigi Becali” printre
patroni…

Treaba lor! De asta nici nu se retrag ăștia din fotbal, mă refer la
Borcea, Copos și alții ca ei. Sunt bolnavi de publicitate. Și știi
care e lucrul cel mai interesant? Chestia asta, că sunt mereu pe la
televizor, nu le-a adus niciodată avantaje.

Și de ce continuă dacă nu le aduce beneficii?

Dacă e o boală! Sunt bolnavi și n-ai ce să le faci. Nu mi se pare
în regulă să te trezești intrat în fotbal de doi, trei ani și să
începi să faci reguli, să țipi, să vorbească gura fără tine pe la
televizor. Și sunt o grămadă de exemple de acest fel în fotbalul
ăsta de un mare fel de rahat de la noi. Toaaatăăă ziua să stai la
TV și să bați câmpii cu cea mai mare grație. Nu-i înțeleg, sincer
vă spun. Și nici nu-mi place!

După 12 ani în care ați investit în fotbal, vă considerați un
specialist? Că mai toți patronii cred că se pricep.

Eh, că o fi și vreo mare filosofie fotbalul ăsta! E ceva similar cu
Petre Țuțea, nu? Eu nu sunt un specialist, recunosc, dar nici nu mă
bag peste treaba oamenilor. Ce, Georgică Copos se pricepe? El e
unul dintre cei mai vechi patroni, dar s-a lipit fotbalul de el
precum cocoșatul de gard! Ha-ha!

„Dacă
vreau, mă bag și peste antrenor!”

Înseamnă că ați fi un patron pe gustul lui Victor
Pițurcă?

Domnule, eu nu mă bag, nu mă interesează, băieții lucrează! Pițurcă
nu cred că ar putea să colaboreze cu mine, nu cred că ne-am agrea.
Asta chiar dacă am discutat de două-trei ori cu el și au fost niște
conversații extrem de amiabile. Nu cred că el nu mai poate antrena
în România, așa cum s-a zis, dar n-am eu bani să-l plătesc la
valoarea și la pretențiile lui.

Da, dar pentru Pițurcă reprezentați tipul patronului ideal, având
în vedere că nu acceptă ca cineva să se bage peste el la
echipă.

Păi, stai un pic! Dacă vreau, mă bag! Cum adică, Toni Conceicao
face doar ce vrea el?! Face, dar dacă eu îmi doresc să mă amestec,
mă amestec! Ce, mă plătește el pe mine sau eu îl plătesc pe el?
Corect, el e specialistul, dar nici noi nu suntem veniți cu pluta
pe Bistrița!

(Antrenamentul echipei a luat sfârșit, iar jucătorii și antrenorii
se îndreaptă spre autocar. Toni Conceicao vine să-l salute pe
patron. „Sunteți bine?”, întreabă lusitanul într-o română
aproximativă. Replica bossului de sub Tâmpa, un „NU” cât de poate
de grav urmat de un zâmbet șmecheresc, stârnește hohote de râs.
„Mare figură sunteți, Mister Neculaie!”, trage concluzia antrenorul
portughez)

Aveți prieteni din lumea fotbalului?
Sunt prieten cu George Copos. Mă rog, prieten e prea mult spus, să
zicem că suntem amici. Nu prea am, și nici nu prea îmi doresc
astfel de prietenii.

Vorbiți des cu Copos? Săptămânal, măcar?

Săptămânal?! Păi, ce, am înnebunit?! Chiar crezi că n-am alte
lucruri mai bune de făcut?!. Îl mai sun ca să-i spun să-mi dea
banii ăia pe jucători (râde cu poftă).

„«Vamă» și Copos m-au făcut! Asta e…”

Cât trebuie să vă mai dea?
Vreo 400.000 de euro. Regret foarte mult că am dat acei patru
jucători la Rapid. Am avut încredere în niște oameni care nu
meritau acest lucru. Atât. Puteam să-i dau în altă parte pe niște
bani siguri și pe care nu-i luam în nu știu câte tranșe. M-au
făcut, asta e!

Și, cu toate astea, ați rămas în relații bune cu șefii din
Giulești.

Daaaa, cum să nu! În relații excelente suntem! Și cu Dinu Gheorghe,
și cu Copos. Mai avem puțin și ne pupăm pe gură, ca actrițele alea
două, atât de bine ne înțelegem.

Dar domnul Copos aparent are bani, dacă a investit 3
milioane de euro în SPA-ul din Poiana Brașov…

Știi ce cred eu? Că n-a băgat niciun euro din buzunarul lui. Ă‚sta e
vagabond și sigur a făcut vreo inginerie financiară și n-a scos
niciun leu. Sută la sută a făcut ceva, probabil că a luat fonduri
europene. Păi, dacă ăla bagă trei milioane de euro de la el din
buzunar, a doua zi e la spital. Cu apoplexie, cu angină
pectorală…

„Cristi Tănase are
trăsăturile lui Mutu. Genul ăla de om căruia îi plac discotecile și
să se bată când merge în ele. Dacă așa înțeleg ei viața și
distracția, poți să le mai schimbi caracterul la vârsta asta?”,
Ioan Neculaie, patron FC Brașov

„Nu
sunt satisfacții prea mari, deocamdată, dar poate va veni și rândul
nostru. Uită-te la ăștia de la Oțelul, ei sunt cel mai bun exemplu.
Le doresc să ia campionatul, dar nu cred că au șanse”, Ioan
Neculaie, patron FC Brașov

„Eu ce
câștig dacă îmi dau cu părerea așa, aiurea-n tramvai? Am o imagine
mai bună dacă stau deoparte”, Ioan Neculaie, patron FC
Brașov

82 de
milioane de euro este averea lui Ioan Neculaie, patronul lui FC
Brașov, conform topului revistei Capital

1999 este
anul în care actualul finanțator al „stegarilor” a început să
investească în fotbal

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare