Oțelul Galați, un lider cu inimă mare

Oțelul Galați, un lider cu inimă mare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oțelul s-a distrat sâmbătă în primul amical din 2011, 8-0 cu ASF
Zărnești, dar scopul întâlnirii a fost altul. Înainte de joc,
conducerea liderului i-a oferit 10.000 de lei fostei gimnaste
Andreea Chelaru (25 ani).

Înainte de meci, Andreea Chelaru, care locuiește în Zărnești, a
fost invitată la centrul terenului, odată cu cele două formații.
Reduși la tăcere de emoție, directorul general Marius Stan și
Dorinel Munteanu i-au oferit 10.000 de lei și un tricou oficial.
„Este o sumă neînsemnată pentru nevoile acestui suflet,
însă ne-am dorit să-i arătăm că suntem alături de ea”
, a
comentat, tulburat, șeful „oțelarilor”. Andreea Chelaru a paralizat
în urmă cu 11 ani după ce a aterizat greșit la un antrenament, iar
de atunci se deplasează într-un cărucior. „Este un gest
măreț, este foarte frumos ce au făcut cei de la Oțelul, un gest
neașteptat! Le doresc să câștige cât mai multe
campionate!”
, a spus Andreea.

Opt
goluri validate, unul anulat și cinci bare

Altfel, antrenamentul Oțelului a fost unul reușit, zăpada căzută pe
teren solicitându-i serios pe elevii lui Dorinel. Putea fi mai mult
de 8-0, liderul ratând cu nemiluita (PunoÅ¡evac – două bare, Borbely
– două bare, Ibeh – una), iar o reușită a lui Sârghi a fost anulată
pe motiv de ofsaid. PunoÅ¡evac a reușit un hat-trick, cel de-a
treilea gol al sârbului reușit în această iarnă fiind o execuție
superbă: șut de la 17 metri în colțul lung, direct în vinclu.

Articol scris de Dănuț LUNGU (Zărnești)

ZĂ‚RNEȘTI
– OȚELUL 0-8 (0-6)

Au marcat: Paraschiv (foto, în albastru – 4, 38), PunoÅ¡evac (5, 22,
44), Costin (34), Pena (67), Viglianti (83)
OȚELUL (repriza I): Brăneț – Cojoc, Sârghi, Costin, Ilie – Filip,
Giurgiu – Iorga, Paraschiv, Borbely – PunoÅ¡evac.
OȚELUL (repriza a II-a): Abraham – Râpă, Perendija, Sipovici,
Petean – Neagu, Mișelăricu – Ibeh, Viglianti, Buș – Pena

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Se poate rămâne fără banii din CONTUL BANCAR. Informația a fost anunțată în mod oficial
Se poate rămâne fără banii din CONTUL BANCAR. Informația a fost anunțată în mod oficial
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×