Diamantul Galaxiei!** Fanii Oltchimului, la picioarele celei mai bune jucătoare a lumii!

Diamantul Galaxiei!** Fanii Oltchimului, la picioarele celei mai bune jucătoare a lumii!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Handbalista Cristina Neagu, care s-a declarat impresionată de
atmosfera creată de fanii echipei Oltchim la meciul cu Oțelul din
Liga Națională, a afirmat nu vrea să mai vorbească despre
eventualitatea prelungirii contractului cu formația din Râmnicu
Vâlcea.

„În fiecare zi noi zvonuri despre mine, că m-am decis să
plec, că m-am decis să rămân. Am mai spus-o și o repet, încă nu
m-am decis. Nu voi mai vorbi despre acest subiect până în momentul
în care nu voi fi sigură sută la sută. Atașamentul dovedit de
public m-a emoționat, sincer, mi-au scandat numele, oamenii m-au
rugat să nu plec. Le mulțumesc vâlcenilor și sper să fie mereu
alături de noi”
, a declarat Cristina Neagu după meciul cu
Oțelul.

Pe tot parcursul meciului cu Oțelul Galați, scor 38-25 (21-15),
restanță din etapa a XII-a a Ligii Naționale, suporterii formației
chimiste i-au scandat numele Cristinei Neagu, pe care au implorat-o
să nu plece de la Oltchim. Galeria vâlceană a afișat și un baner pe
care scria: „Cristina Neagu,
diamantul galaxiei”
, interul campioanei României având de
azi și un cântec special pentru ea.

Neagu a reușit patru goluri în acest meci, celelalte marcatoare
fiind Nechita (7), Ozel (6), Elisei (6), Stanca (4), Manea (4),
Pușcașu (3), Pidpalova (2), Geiger (1) și Meiroșu (1).

Cristina Neagu a mai declarat că vrea noi trofee pe viitor și
le-ar prefera pe cele de echipă: „Prefer să câștig un
trofeu european cu Oltchim decât unul individual. Sper ca acest
lucru să se poată întâmpla în această ediție a Ligii
Campionilor”
.

O altă jucătoare a Oltchimului care a fost în dubii privind
prelungirea contractului, Ionela Gâlcă, a recunoscut că a fost
tentată să plece: „Nu mi-a fost greu să semnez prelungirea
contractului. Nu pentru că am nemulțumiri, nici vorbă de așa ceva,
totul este bine la Vâlcea. Am fost tentată să plec în Franța,
pentru a fi alături de soțul meu care joacă rugby acolo. Până la
urmă am crezut că este mai bine să mai stau un sezon la Oltchim
pentru că este un club unde se dorește performanța”
.

Potrivit unor surse din interiorul clubului, Cristina Neagu
urmează să se întâlnească vineri dimineață cu cei din conducerea CS
Oltchim și să semneze un nou contract.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…