Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Garajul din coasta liderului!** „S-a închis înăuntru și a sunat la 112!”

Garajul din coasta liderului!** „S-a închis înăuntru și a sunat la 112!”

În România, mai exact la Galați, există un posesor de garaj care nu deține documente de proprietate asupra construcției, dar care joacă tare într-un litigiu. Oțelul vrea să-și ridice instalația de nocturnă, iar cel de-al patrulea stâlp pică exact în locul în care rezistă din 1996 un "depozit de murături". Și pe care proprietarul nu vrea să-l dărâme sub nicio formă!
Garajul din coasta liderului!** "S-a închis înăuntru și a sunat la 112!"

În România, mai exact la Galați, există un posesor de garaj care
nu deține documente de proprietate asupra construcției, dar care
joacă tare într-un litigiu. Oțelul vrea să-și ridice instalația de
nocturnă, iar cel de-al patrulea stâlp pică exact în locul în care
rezistă din 1996 un „depozit de murături”. Și pe care proprietarul
nu vrea să-l dărâme sub nicio formă!

Interesant este faptul că garajul respectiv se află pe pământul
celor de la ArcelorMittal. Iar proprietarul, cel care i-a solicitat
Primăriei (dar a avut și OK-ul clubului de fotbal acum 15 ani)
acordul pentru a-și ridica construcția se numește Nicolae Gheba și
de ceva vreme nu mai are ce face cu garajul. Omul trăiește în
Germania, iar în vară chiar și-a dat acordul pentru demolarea
acestuia. „Ne-a rugat chiar să i-l dărâmăm noi, pentru a nu
mai plăti domnia-sa un buldozer”
, povestește Marius Stan,
directorul general al Oțelului.

Construcția este însă administrată de cumnatul așa-zisului
proprietar, iar între timp situația s-a schimbat la 180 de grade.
„Cetățeanul și-a angajat avocat și ne-a dat în judecată că
am vrut să-i dărâmăm buncărul. Ne-a stricat planurile, dar deja nu
se mai poate. N-are niciun act asupra garajului, pentru că e pe
terenul ArcelorMittal”
, adaugă Stan.

„S-a
închis înăuntru și a sunat la 112”

Angajații firmei care construiesc fundația celor patru stâlpi
(n.r. – trei dintre cei patru piloni pot fi deja ridicați) se jură
că de fiecare dată când au încercat să intre cu picamerele în
garajul-problemă, cumnatul lui Gheba s-a închis înăuntru și a sunat
la 112. „Cu orice risc, cu riscul de a chema SMURD-ul, nu
mai putem întârzia. E bătaie de joc! Pariul meu este că într-o
săptămână va fi ras de acolo”
, promite șeful Oțelului,
data de finalizare a operațiunii – 15 februarie 2011 – fiind în
mare pericol.

Nu în ultimul rând, clubul gălățean a solicitat autorizație de
demolare a construcției, însă se așteaptă decizia justiției în
acest caz.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]