Mutu, coleg cu Chivu?** Inter a negociat cu frații Becali pentru român

Deși este ca și plecat de la Fiorentina, Adrian Mutu nu duce lipsă de oferte. După ce s-a vehiculat că atacantul ar putea ajunge la echipe precum Cesena sau Napoli, presa italiană a mai adăugat încă un club pe lista celor care l-ar dori pe român. Conform calciomercato, Adrian Mutu ar putea reveni la prima sa iubire din Italia, Inter Milano. Site-ul italian precizează că Marco Branca, directorul sportiv al "nerazzurrilor, a avut o întrevedere discretă cu impresarii jucătorului, Ioan și Victor Becali. O asemenea mutare ar fi în interesul tuturor întrucât Fiorentina vrea neapărat să scape de jucător din cauza numeroaselor scandaluri în care a fost implicat și, totodată, din cauza salariului său mare. De asemenea, din cei 8 atacanți ai lui Inter, doar Samuel Eto'o a dus în spate responsabilitatea golurilor marcate. Camerunezul a reușit să înscrie nouă goluri în 13 partide. Ioan Becali va susține astăzi o conferință de presă în care va da mai multe detalii despre acest subiect, dar și despre incidentul petrecut la antrenamentul Fiorentinei. Atunci, Adrian Mutu i-a pus mâna în gât lui Sinisa Mihajlovic și apoi a plecat de pe terenul de antrenament.
Mutu, coleg cu Chivu?** Inter a negociat cu frații Becali pentru român

Deși este ca și plecat de la Fiorentina, Adrian Mutu nu duce
lipsă de oferte. După ce s-a vehiculat că atacantul ar putea ajunge
la echipe precum Cesena sau Napoli, presa italiană a mai adăugat
încă un club pe lista celor care l-ar dori pe român.

Conform calciomercato.com, Adrian Mutu ar putea reveni la prima sa
iubire din Italia, Inter Milano. Site-ul italian precizează că
Marco Branca, directorul sportiv al „nerazzurrilor, a avut o
întrevedere discretă cu impresarii jucătorului, Ioan și Victor
Becali.

O asemenea mutare ar fi în interesul tuturor întrucât Fiorentina
vrea neapărat să scape de jucător din cauza numeroaselor scandaluri
în care a fost implicat și, totodată, din cauza salariului său
mare. De asemenea, din cei 8 atacanți ai lui Inter, doar Samuel
Eto’o a dus în spate responsabilitatea golurilor marcate.
Camerunezul a reușit să înscrie nouă goluri în 13 partide.

Ioan Becali va susține astăzi o conferință de presă în care va da
mai multe detalii despre acest subiect, dar și despre incidentul
petrecut la antrenamentul Fiorentinei. Atunci, Adrian Mutu i-ar fi
pus mâna în gât lui Sinisa Mihajlovic și apoi a plecat de pe
terenul de antrenament.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]