Cornel Dinu neagă tratativele pentru Culio:** „Nici nu-l cunosc, nu am legătură cu el”

Administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, a negat că ar fi negociat cu mijlocașul argentinian al CFR-ului, Juan Culio, un transfer la formația din Ștefan cel Mare. Mister a fost văzut zilele trecute ieșind dintr-un local din București unde se afla și jucătorul, alături de impresarul Victor Becali: "Nu m-am întâlnit cu Juan Culio, nici nu-l cunosc. Am văzut că au apărut niște poze dar nu am nicio legătură cu el. Eu eram în restaurant, la altă masă, și m-am salutat cu Victor Becali care era cu jucătorul. Eu nu mă ocup de aducerea jucătorilor la Dinamo și nu tratez acest subiect", a spus Cornel Dinu.
Cornel Dinu neagă tratativele pentru Culio:** "Nici nu-l cunosc, nu am legătură cu el"

Administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, a negat că
ar fi negociat cu mijlocașul argentinian al CFR-ului, Juan Culio,
un transfer la formația din Ștefan cel Mare. Mister a fost văzut
zilele trecute ieșind dintr-un local din București unde se afla și
jucătorul, alături de impresarul Victor Becali, după cum a scris

Prosport miercuri
:

„Nu m-am întâlnit cu Juan Culio, nici nu-l cunosc. Am văzut
că au apărut niște poze dar nu am nicio legătură cu el. Eu eram în
restaurant, la altă masă, și m-am salutat cu Victor Becali care era
cu jucătorul. Eu nu mă ocup de aducerea jucătorilor la Dinamo și nu
tratez acest subiect”
, a spus Cornel Dinu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]