Ousmane N’Doye, pe placul lui Șumudică:** „Am citit că nu bea și nu umblă cu femei”

Redactor:
Robert Zamfir
Ousmane N'Doye, pe placul lui Șumudică:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

După Vaslui și Dinamo, NDoye ar putea ajunge la Rapid.
Fotbalistul „problemă” este pe placul lui Șumudică, cel care spune
că nu îl deranjează ieșirile senegalezului, atâta timp cât sunt
făcute în „cadru organizat”: „Am citit că nu bea și nu umbla cu
femei”, spune antrenorul.

„N’Doye e un jucător interesant, am spus că îmi place ca jucător.
Mai departe, viața lui particulară e treaba lui ce face. Tot citesc
că el nu bea, nu umblă cu femei, pe mine nu mă interesează. În
momentul în care ieși undeva, dacă ieși organizat într-un club, cu
alți colegi, după un joc, nu e nicio problemă. Eu accept de foarte
multe ori ca ei să facă lucrul asta, dar nu înainte de meci sau în
săptămâna premergătoare meciului
„, a declarat Șumudică
pentru www.sport.ro

„Mi-i
doresc pe Lazăr și Bozovic! La fel și pe Bornescu și
Coman”


„Eu mi-i doresc foarte mult și pe Lazar și pe Bozovic. Cum de
altfel îmi doresc să rămână ambii portari: și Bornescu și Coman.
Este unul dintre cei mai buni mijlocași din țară, și spun lucrul
ăsta înainte de a veni la Rapid. Mi-l doresc foarte mult, e
căpitanul echipei și vreau să rămână la Rapid, atât el cât și
Bozovic. Clubul i-a făcut o ofertă din câte știu avantajoasă, mai
departe este problema lor. Trebuie să se ajungă la un acord pentru
că sunt doi jucători importanți pe care eu mă bazez”
, a
mai spus Șumudică pentru www.sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×