Ca-n sânul lui Avram!** Cristi Balaj, cel mai bun arbitru român în 2010

Ca-n sânul lui Avram!** Cristi Balaj, cel mai bun arbitru român în 2010
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trași la țol festiv, arbitrii s-au adunat deunăzi la hotelul
Premiere ca să fie premiați.

Președintele CCA, Vasile Avram, a dat cupe și diplome la foc
automat. Au fost mai multe distincții decât arbitri de top, iar pe
locul secund în topul „fluierașilor” au fost plasate nu mai puțin
de trei nume, printre care și cel al fiului președintelui CCA,
respectiv Marius Avram. Dincolo de premii și de premiați,
conducătorii FRF au avut parte de o atenție specială, cu accent pe
numărul 1, Mircea Sandu. „Nașul” a fost singurul pentru care Avram
și-a întrerupt discursul la intrarea în sală a președintelui FRF,
salutându-l cu o avalanșă de complimente. „Eu știu să respect
ierarhiile. Îmi cer scuze că îl țin pe domnul președinte în
picioare!”, avea să spună, la rândul său, Dumitru Dragomir, o oră
mai târziu, când se afla în fața audienței, alături de Mircea Sandu
și Ionuț Lupescu, pentru a acorda din premii.

„Când dați cartonaș, zâmbiți, vă rog!”

A urmat totuși o cuvântare ca o săpuneală din partea lui
„Corleone”, care suna cam așa: „Domnilor, de ce când dați cartonașe
vă duceți spre jucător, de parcă vreți să-l omorâți? Să vă văd și
eu că zâmbiți, că destindeți atmosfera pe teren!”. Momentele
amuzante, dar și ușor încordate au continuat cu bonomul Nicolae
Rainea. „Poate că trebuia să-l invitați și pe Crăciunescu, și pe
Porumboiu”, a spus Rainea, Avram trecând în viteză peste remarca
despre Crăciunescu, marele său adversar. În fine, la rândul său,
directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a avut un discurs plin de
sensuri, adresându-se arbitrilor în activitate cu trimitere la
trecut: „Stați liniștiți! Voi, cei de acum, sunteți mult mai curați
decât cei din trecut!”. Iar cei din trecut, Grigorescu, Sorescu sau
Petrescu erau de față, împrăștiați pe la mese.

La festivitatea CCA a fost gratulat cu un premiu special până și
patronul hotelului Premiere, unde s-a desfășurat evenimentul,
Marian Haiducu


Alexandru Deaconu, ocupant al locului doi, a donat voucherul de
2.500 RON, primit de la sponsorul CCA, Umbro, văduvei lui Ibrahim
Dossey, Ioana

Cel mai
bun arbitru român în 2010: Cristian Balaj

Locul II: Marius Avram, Robert Dumitru și Alexandru Deaconu
Locul III: Ovidiu Hațegan
Mențiune: Adrian Comănescu
Cel mai bun asistent în 2010: Miklos Nagy

Vasile Avram (la microfon):
„Suntem pe plus acum, la finalul lui 2010!
Mircea Sandu (pe ton scăzut, către Avram): „Mai ușor cu
asta!”
Ionuț Lupescu: „Poate financiar sunteți pe plus!”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…