Alexa dă sfaturi Stelei:** „Au nevoie de o bună organizare, mult sacrificiu și să se apere departe de poartă”

Redactor:
Alex Boiciuc
Alexa dă sfaturi Stelei:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Alexa a evitat să se pronunțe în privința șanselor Stelei
din meciul cu Napoli, dar a venit cu câteva sfaturi practice pentru
tactica Marius Lăcătuș.

„Am în minte imaginea reprizei a doua de pe Ghencea, atunci
când s-a văzut cine e Napoli. Steaua poate trece cu bine peste
meciul cu Napoli. Au nevoie de o foarte bună organizare, cu un
dublaj la cei mai periculoși jucători, de mult sacrificiu și, dacă
se poate, să se apere cât mai departe de poartă”
, a spus
Alexa la Sport.ro.

Alexa a vorbit și despre cel care are 99% șanse să devină noul
antrenor al Politehnicii Timișoara, Dusan Uhrin jr.: „Uhrin
are o mentalitate foarte sănătoasă, nu privește înapoi, are o
mentalitate de învingător. Plus că cu el echipa este foarte bine
pregătită mereu și asta e foarte bine. Față de anii precedenți,
avem cel mai bun lot. Eu cred că se poate îndeplini obiectivul, dar
cred că mai este nevoie de doi-trei jucători”
.

Fundașul timișorean îl apreciază pe Adrian Cristea și spune că
acesta ar putea juca la un potențial mult mai ridicat dacă ar
schimba peisajul: „Cristea e unul dintre cele mai mari
talente din România și cred că are nevoie de o schimbare de mediu.
Și lui Uhrin îi plac jucătorii cu gleznă fină, nu numai cei
muncitori”
.

Alexa spune că a început și școala de antrenori. „Îmi
doresc să fiu un antrenor apreciat, dar momentan aș mai vrea să
joc. Dacă mi se va cere, voi antrena, dar momentan eu zic că mai am
timp să joc”
, a conchis jucătorul bănățenilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×