SUPER FOTO** Torje și Cristea, prezenți la „Ora de ProSport”!

Mijlocașul dinamovist Gabriel Torje a declarat, miercuri, la liceul Jean Monnet din Capitală, cu ocazia "Orei de ProSport", că partida cu FC Timișoara, din ultima etapă a turului Ligii I este cea mai importantă a sezonului, echipa sa având ocazia să se apropie de primul loc în clasament. "Cu Timșoara vom avea un meci foarte greu, foarte important pentru noi, cel mai important din tot sezonul. Cel cu Steaua intră într-o altă categorie, cel cu Timișoara este important pentru a rămâne în cursa pentru titlu. Nu au reușit niciodată să ne bată și sperăm ca în acest meci să nu reușească nici măcar rezultat de egalitate, pentru că doar victoria ne meține în lupta pentru titlu. Au jucători valoroși, au cu ce să ne surprindă, dar nu trebuie să ne gândim la asta, trebuie să ne facem jocul nostru. Știm că nu au pierdut niciun meci în sezonul ăsta, dar orice are un început", a spus Torje.
SUPER FOTO** Torje și Cristea, prezenți la "Ora de ProSport"!

Mijlocașul dinamovist Gabriel Torje a declarat, miercuri, la
liceul Jean Monnet din Capitală, cu ocazia „Orei de ProSport”, că
partida cu FC Timișoara, din ultima etapă a turului Ligii I este
cea mai importantă a sezonului, echipa sa având ocazia să se
apropie de primul loc în clasament.

„Cu Timșoara vom avea un meci foarte greu, foarte
important pentru noi, cel mai important din tot sezonul. Cel cu
Steaua intră într-o altă categorie, cel cu Timișoara este important
pentru a rămâne în cursa pentru titlu. Nu au reușit niciodată să ne
bată și sperăm ca în acest meci să nu reușească nici măcar rezultat
de egalitate, pentru că doar victoria ne meține în lupta pentru
titlu. Au jucători valoroși, au cu ce să ne surprindă, dar nu
trebuie să ne gândim la asta, trebuie să ne facem jocul nostru.
Știm că nu au pierdut niciun meci în sezonul ăsta, dar orice are un
început”,
a spus Torje.

Partida Dinamo – FC Timișoara, din cadrul etapei a XVII-a a
Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 21.45.

Acțiunea „Ora de ProSport”, care a avut ca parteneri ziarul
ProSport, postul de radio Pro FM și compania de echipament sportiv
Nike, a constat și într-un campionat de fotbal între echipe formate
din elevi ai liceului Jean Monnet.

Jucătorii dinamoviști și o parte din elevi au avut posibilitatea
să încerce și două modele de ghete pentru fotbal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce faci dacă te trezeşti brusc cu un pieton în faţa maşinii. Analiza poliţistului-vlogger Tavi Perţea: „Aşa se evită!”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro