Ce legătură există între Dinamo și Brănești? Punctul forte e vopsit cu var!

Ce legătură există între Dinamo și Brănești? Punctul forte e vopsit cu var!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victoria Brănești și Dinamo se întâlnesc astăzi, la Buzău,
într-o partidă „de duzină”. Cele două echipe au însă în comun
numărul mare de penalty-uri primite în acest tur de
campionat.
Dinamoviștii se prezintă în această seară fără foarte mulți
titulari, Andone având probleme mari în alcătuirea primului „11”.
Și tot în jurul acestei cifre se poate țese o miză inedită a
partidei, pe lângă punctele puse în joc. Se poate spune că punctul
forte al celor două echipe este… punctul cu var. Față în față se
vor afla formațiile care au primit cele mai multe lovituri de la 11
metri în acest sezon. Cel mai probabil, casele de pariuri vor
acorda cote mici șanselor ca azi să se acorde vreun penalty.

Dinamo –
patru executanți, Victoria – doar unul

Dinamoviștii au pus mingea la punctul cu var de nouă ori în 15
etape, reușind să fructifice opt dintre lovituri. De partea
cealaltă, ilfovenii au eficacitate 100%, dar au primit cu un
penalty mai puțin decât
„câinii”.
Chiar și aici, cei doi antrenori au tactici diferite. Dacă Ioan
Andone a ales să rodeze executanții, mai ales că la un moment dat
elevii săi se băteau pe minge pentru a bate loviturile de
penalitate, la Brănești, Ilie Stan pariază la ruleta loviturilor de
la 11 metri pe un singur număr: 17, numărul lui Vasile Olariu! Și
bine face pentru echipa lui, deoarece mijlocașul nu a ratat niciun
penalty din cele opt primite de formația de la marginea
Capitalei.

N’Doye, singurul ratangiu

La „câini”, doar N’Doye a ratat, cu Vaslui, asta după ce în alte
două situații a înscris. Adrian Cristea (de trei ori), Andrei
Cristea (de două ori) și Marius Niculae (o dată) sunt ceilalți
executanți de la punctual cu var cu CV-ul nepătat la acest
capitol.

4-4 este scorul
la penalty-uri acordate împotriva celor de la Dinamo și
Brănești

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…